Profesii

Romanian Business Leaders: Antreprenorii şi salariaţii vor plăti costul măsurilor fiscale ilogice ale guvernului

Romanian Business Leaders: Antreprenorii şi salariaţii...

Autor: Cristina Bellu

21.12.2018, 14:36 129

Revoluţia fiscală propusă de finanţe maschează incapacitatea guvernării în a colecta venituri la buget şi loveşte în antreprenoriat şi în puterea companiilor locale în a produce valoare adăugată în economie, susţin reprezentanţii organizaţiei antreprenorilor şi a şefilor de companii din mediul de business privat, Romanian Business Leaders (RBL)

“Micii antreprenori sunt cei care vor deconta în 2019 costurile mai mari cu energia, transportul mărfurilor, telecomunicaţiile şi cu dobânzile la credite. Spre exemplu, odată perceput, costul cu impozitarea activelor bancare va trece rapid în costul celor care sunt deja împrumutaţi sau care vor dori să se împrumute. Astfel, antreprenorii mici şi persoanele fizice vor achita de fapt nota de plată pentru ca Guvernul să colecteze rapid şi fără dureri de cap venituri bugetare suplimentare de 3,5-4 miliarde de lei prin suprataxarea a mai puţin de 40 de mari contribuabili, în loc să îşi facă treaba cu adevărat şi să strângă aceşti bani de la câteva mii de evazionişti fiscali.”

Reprezentanţii organizaţiei sunt de părere că aplicarea măsurilor propuse vor destabiliza pe termen scurt piaţa bursieră, care va absorbi primele şocuri, iar pe termen mediu este posibil ca unele companii din zona bancară şi din energie să decidă să plece din România, aşa cum s-a întâmplat recent în Ungaria.

“Cert este că, pe termen mediu, statul român îşi produce singur rău pentru că va pierde venituri la buget din cauza creşterii insolvenţelor.“concluzionează membrii organizaţiei RBL.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO