Profesii

România are cel mai mare procent de femei CEO din regiune, de 21% vs o medie de 8%. PIB-ul local ar putea creşte cu 24 mld.euro pe an prin creşterea egalităţii de gen

România are cel mai mare procent de femei CEO din...

Autor: Roxana Rosu

22.09.2021, 14:08 292

Produsul Intern Brut al României ar putea fi mai mare cu 24 miliarde de euro anual până în 2030, adică o majorare de 8,7% pe an, prin creşterea egalităţii de gen, respective printr-o mai mare implicare a femeilor pe piaţa muncii, creşterea numărului de ore plătite şi printr-o mai bună reprezentare a femeilor în domeniile cu productivitate mare, arată un raport publicat de compania de consultanţă McKinsey&Company.

Acest plus de 24 de miliarde de euro ar putea fi generat de trei factori: creşterea cu 550.000 a numărului de femei active pe piaţa muncii, majorarea cu 1,5 ore pe săptămână a numărului de ore plătite lucrate de femei şi angajarea mai multor femei în sectoarele cu productivitate mare (utilităţi, producţie, servicii financiare, imobiliare).

La nivelul întregii Europe Centrale şi de Est, îmbunătăţirea egalităţii de gen pe piaţa muncii ar putea duce la o creştere PIB cu 146 de miliarde de euro anual până în 2030 (de la 700 la 846 miliarde de euro).

Raportul  McKinsey&Company a analizat şapte ţări din regiune: Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Slovacia şi Ucraina.

În România, femeile reprezintă aproximativ 52% (10 milioane) din populaţie însă doar 43% din forţa de muncă, procent similar cu media regiunii.

În ceea ce priveşte participarea pe piaţa muncii, 59% dintre femeile din România sunt angajate - comparativ cu o medie de 64% în Europa Centrală şi de Est şi de 79% în ţările nordice.

Analizând acelaşi indicator în cazul bărbaţilor, România are o medie similară cu cea regională şi cu Europa de Vest, de 78%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO