Profesii

Revista The Economist: Iluziile inegalităţii - de ce avuţia şi decalajul de venituri nu sunt ceea ce par

Autor: Bogdan Cojocaru

05.12.2019, 20:15 473

Nicio convingere nu este mai influentă pe scena politică sau în societate decât aceea că inegalitatea a crescut în lumea dezvoltată. Ea apare peste tot, în ştiri, în discursurile politicienilor şi se simte în viaţa de zi cu zi.

Această idee dă apă la moară populiştilor, care spun că elitele metropolitane egoiste au dus scara oportunităţilor departe de oamenii de rând. A dat avânt stângii, care propune soluţii radicale pentru redistribuirea avuţiei. I-a alarmat pe oamenii de afaceri, dintre care mulţi cer acum ca lumea corporate să-şi stabilească obiective sociale mai mari pentru a asigura un viitor frumos capitalismului. În multe privinţe, eşecul este real. Oportunităţile sunt restricţionate.

În America, preţul studiilor universitare pare scăpat de sub control şi acestea nu mai sunt accesibile pentru familiile de rând. În lumea dezvoltată, chiriile şi preţurile locuinţelor au explodat. A devenit mai greu de trăit în oraşele mari înfloritoare, cu cele mai multe locuri de muncă. Între timp, degradarea vechilor industrii a concentrat sărăcia în anumite oraşe şi regiuni, creând bule foarte vizibile în care norma sunt lipsurile. Unii indicatori ai inegalităţii arată înrăutăţiri în sănătate şi la nivelul speranţei de viaţă. Însă chiar pentru că ideea de creştere a inegalităţilor a devenit o credinţă aproape universală, aceasta primeşte acum prea puţină atenţie. Iar acest lucru este o greşeală, pentru că două dintre coloanele pe care se sprijină templul  - şi nu este vorba despre locuinţe sau geografie, ci despre venituri şi avuţie - nu sunt atât de solide precum s-ar crede.

Acest lucru reiese din cele mai recente cercetări. În primul rând, se susţine că cei mai bogaţi 1% dintre oameni s-au detaşat de restul lumii în ultimele decenii. Situaţia este greu de dovedit în afara SUA. În Marea Britanie, ponderea veniturilor celor mai bogaţi 1% dintre oameni nu este mai mare decât era la mijlocul anilor 1990. Chiar şi pentru America cercetările au găsit că ponderea a crescut până în anul 2000, iar de atunci a fost volatilă, tendinţa fiind de stagnare.

A fost cu lejeritate uitat faptul că SUA au implementat în ultimele decenii măsuri care au redus inegalitatea precum extinderea Medicaid şi asigurările de sănătate pentru săraci finanţate de guvern în 2014. Unii economişti au refăcut calculele şi au găsit că ponderea în totalul veniturilor naţiunii a veniturilor celor mai bogaţi 1% din americani este aproape neschimbată faţă de cum era în 1960.

Ei spun că studiile anterioare nu au introdus corect în calcul returnările de taxe, divorţurile - importante pentru raportarea veniturilor la gospodării, în loc de indivizi - şi profiturile companiilor ajunse la omul de rând prin intermediul acţiunilor deţinute de fondurile de pensii. Al doilea stâlp care se clatină este credinţa că salariile şi veniturile gospodăriilor au stagnat pe termen lung. Realitatea este că aceste calcule depind de inflaţie şi de aceea pot fi interpretate în funcţie de preferinţe. Estimările privind evoluţia venitului median în SUA între 1979 şi 2014 variază de la o scădere de -8% la o creştere de 51%. Diferenţa spune totul. Apoi, persistă ideea că munca este asuprită de capital în condiţiile în care companii fără scrupule, deţinute de bogaţi, au exploatat muncitorii, au transferat locurile de muncă în străinătate şi au adus în fabrici roboţi care au înlocuit oamenii - automatizarea. 

Cu alte cuvinte, inegalitatea este creată de acumularea de capital a bogaţilor. Câţiva economişti au devenit celebri cu această teorie. Studiile recente au găsit că declinul veniturilor muncitorilor se datorează în cele mai multe dintre ţările bogate profiturilor exorbitante ale proprietarilor de locuinţe şi nu oamenilor de afaceri. În Europa, studiile arată că ponderea salariilor în venitul naţional nu a scăzut. În SUA este invers, dar acest lucru reflectă mai degrabă îngăduinţa legilor şi nu eşecul capitalismului. Ultimul pilon este credinţa că inegalitatea averilor - activele deţinute de oameni din care sunt scăzute pasivele - creşte. Şi acest lucru a fost mai dificil de dovedit în Europa decât în SUA.

În Danemarca, una dintre puţinele ţări pentru care există date detaliate, ponderea avuţiei celor mai bogaţi 1% dintre cetăţeni nu a crescut de trei decenii. Însă în SUA puţini neagă faptul că cei mai bogaţi americani au luat-o înainte. Dar şi acolo averile sunt greu de estimat.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO