Profesii

Piaţa muncii a accelerat în iulie. BestJobs: Angajatorii au contactat de 3 ori mai mulţi candidaţi, iar numărul de aplicări a crescut cu 12%, până la 400.000. Job-urile din vânzări, contabilitate, IT şi marketing, cele mai căutate

Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs România

Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs România

Autor: Cristina Bellu

04.08.2021, 10:13 3065

Planurile de recrutare ale angajatorilor s-au amplificat în iulie, chiar dacă luna este considerată în mod tradiţional perioadă de concedii, iar candidaţii au continuat să-şi caute noi oportunităţi profesionale, notează o analiză a platformei de recrutare BestJobs.

Pentru poziţiile deschise, companiile au contactat de 3 ori mai mulţi candidaţi comparativ cu luna anterioară, iar angajaţii interesaţi să-şi schimbe jobul au trimis în total 400.000 de CV-uri, în creştere cu 12% faţă de nivelul din luna iunie. În plus, peste 24.000 de români şi-au creat cont nou pe platformă.

„Activitatea înregistrată în platforma BestJobs în iulie a fost peste aşteptări, mai ales având în vedere că, de regulă, în lunile de vară, preocuparea candidaţilor şi angajatorilor pentru recrutare tinde să scadă. De mai bine de un an şi jumătate, am învăţat că piaţa muncii este foarte dinamică, iar obiceiurile din trecut nu mai sunt reprezentative pentru contextul actual”, spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs România.

Cele mai căutate joburi au fost înregistrate în Vânzări, cu 77.893 de aplicări, Financiar / Contabilitate, cu 49.859 de aplicări, Management, cu 41.244 de aplicări, IT / Telecom, cu 32.568 de aplicări, şi Marketing, cu 27.407 aplicări.

Totodată, datele din platforma BestJobs arată un interes crescut pentru joburile în Marketing, domeniu în care activitatea se desfăşoară cu uşurinţă remote, pentru care s-au înregistrat cu 47% mai multe aplicări decât în iunie.

Interesul pentru activităţile care pot fi făcute de oriunde îşi păstrează locul în topul aplicărilor, cu un număr egal cu 12% din volumul total. Aproape jumătate din numărul aplicărilor au fost înregistrate pentru joburi în Bucureşti şi Ilfov, urmat de Timiş (cu 61.053 de aplicări), Cluj (cu 38.759 de aplicări), Braşov (cu 37.808 de aplicări) şi Prahova (cu 29.857 de aplicări).

Cei mai activi candidaţi au fost cei cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, potrivit datelor din platformă.

Un interes crescut a fost înregistrat şi din partea candidaţilor din segmentul de vârstă 45-54 de ani, cu aproape 20% din totalul aplicărilor din luna iulie, cu 3% mai activi decât în luna iunie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO