Profesii

Oamenii de afaceri: Statul trebuie sa intervina doar in privinta fiscalitatii

10.05.2004, 00:00 34



Reprezentantii oamenilor de afaceri sustin ca multi dintre tinerii de astazi nu au inca mentalitate de intreprizatori si nu s-au adaptat la cerintele unei economii in conditiile in care asteapta in continuare ca statul sa se preocupe de nivelul de trai al fiecarei persoane. Ei spun ca singurul domeniu in care este necesara interventia statului este fiscalitatea pe forta de munca, extrem de ridicata in acest moment.



"Este ingrijorator faptul ca foarte multi tineri considera ca statul trebuie sa se preocupe de bunastarea fiecarei persoane", a declarat Stelian Dorobantu, director general al Uniunii Generale a Industriasilor din Romania UGIR - 1903, care a exemplificat acest lucru prin rezultatele Barometrului de Opinie Publica. Potrivit acestora, 86,9% din tineri considera ca statul trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru nivelul de trai al fiecarei persoane, iar 41,7% dintre tineri propun ca solutie pentru reducerea somajului infiintarea de intreprinderi de stat,



"Este extrem de grav ca, psihologic, tinerii mai sunt marcati de nostalgia statului paternalist si nu de spiritul antreprenorial specific celor care-si gestioneaza singuri destinul. Cauza de fond a acestui fenomen il reprezinta neimplicarea societatii civile in cele mai importante mecanisme decizionale si rolul marginal al patronatului in gestionarea economiei romanesti", a mai spus Dorobantu.



El a apreciat ca un alt fenomen ingrijorator care se manifesta in randul tinerilor este acela al migratiei. Conform unui sondaj realizat de organizatiile studentesti Alianta Tineretului Universitar (ATU) Bucuresti si Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor (ANSIT), peste 60% dintre romanii care muncesc in strainatate sunt tineri, dintre care cei mai multi au studii superioare.



"Piata romaneasca a fortei de munca are o capacitate foarte redusa de a absorbi tineri absolventi de studii medii si superioare din cauza fiscalitatii excesive cu care se confrunta angajatorul, a dezindustrializarii Romaniei, a crizei economiei romanesti si a competitivitatii scazute a companiilor din Romania", a mai spus reprezentantul UGIR - 1903.



La randul lor, reprezentatii ATU si ANSIT considera ca pentru a stopa atat emigratia, cat si somajul tinerilor absolventi de studii superioare, statul ar trebui sa reduca cu 20% fiscalitatea pe locul de munca, sa isi restrictioneze atributiile manageriale in economie, sa incurajeze implicarea patronatului in programele de formare profesionala pentru a asigura concordanta intre cererea si oferta de forta de munca si sa promoveze voluntariatul pentru ca tinerii sa se poata implica inca din timpul studiilor, in activitati specifice domeniului in care doresc sa profeseze.



In plus ei au sustinut ca si programele de formare profesionala nu corespund cerintelor pietei muncii astfel incat tot mai multi tineri aleg sa se indrepte catre domenii ca relatii publice, servicii sau presa, in detrimentul domeniilor industriale.



UGIR - 1903 a organizat saptamana impreuna cu Alianta Tineretului Universitar Bucuresti si Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor un Targ de joburi, in cadrul caruia au pus la dispozitia studentilor si absolventilor de studii superioare, cu sau fara experienta profesionala, in jur de 950 de locuri de munca. Targul s-a desfasurat pe durata a doua zile. In prima zi, la sediul UGIR - 1903, 40 de firme au oferit tinerilor, 500 de locuri de munca din domeniile industrial, comercial, constructii, IT, marketing, asigurari sau medical, iar in ziua a doua, la sediul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, alte 27 de firme au oferit inca 450 de locuri de munca in domeniul tehnic si al constructiilor.
diana.sava@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO