Profesii

Numar record de angajati pentru ultimii 6 ani si jumatate

Numar record de angajati pentru ultimii 6 ani si jumatate

Click pentru imaginea intreaga

04.07.2006, 20:10 14

Angajarile din ultima perioada din comert, administratie si industriile legate de tehnologie au dus numarul de salariati din economie la cel mai ridicat nivel atins din noiembrie 1999 incoace, adica 4,59 milioane de persoane.
Numarul de salariati din economie a scazut de la 4,67 milioane in noiembrie 1999 la 4,3 milioane in ianuarie 2002, trecand apoi pe un tred de crestere accentuat incepand cu anul trecut. Cele mai multe angajari au fost facute in comert si administratia publica, in timp ce domeniile cu cele mai multe disponibilizari au fost agricultura si industriile grele.
"Cresterea angajarilor din comert a fost determinata de cresterea importurilor de bunuri si de cresterea consumului, care a creat mai multe joburi in distributie, retail si serviciile conexe", considera Liviu Voinea, analist la Grupul de Economie Aplicata (GEA).
Cresterile angajarilor sunt insa foarte mici, spune el, mai ales ca in industrie numarul de salariati a continuat sa scada in toata aceasta perioada. In ultimul an, numarul de salariati din economie a crescut cu numai 39.000 de persoane, iar in industrie a scazut cu 83.000 de angajati, arata datele de la Institutul National de Statistica.
"Trendul este oarecum logic, pentru ca suntem in al saptelea an de crestere economica, iar in economie a aparut un efect de antrenare", spune Voinea. La finele lunii aprilie (cele mai recente date disponibile) numarul de salariati din economie a ajuns la 4,59 milioane de persoane, un maxim pentru ultimii 6 ani si jumatate.
Totusi, scaderea fiscalitatii pe forta de munca prin introducerea cotei unice de impozitare este considerata de Voinea o cauza prea putin semnificativa a cresterii numarului de angajati. "Mai degraba, putem considera ca reducerea dobanzilor la credite i-a determinat pe multi salariati la negru sa aleaga un job in economia legala pentru a avea acces mai usor la un credit", spune el.
"Sa spui ca introducerea cotei unice a crescut numarul de salariati ar putea fi adevarat daca restul parametrilor economiei ar fi ramas pe loc, ceea ce nu a fost cazul in ultima vreme", a conchis analistul GEA.
Cele mai multe angajari au fost facute in ultimul an, dar si in perioada 1999-2006, in domeniul comertului. Cresterea numarului de angajati din economie se datoreaza si intrarii pe piata locala a unor investitori straini, care au facut angajari importante odata cu deschiderea operatiunilor din Romania. In ultimii 6 ani si jumatate, companiile din comert au angajat circa 97.000 de persoane.
Marile lanturi de magazine sunt responsabile pentru mai bine de 20% dintre angajarile din comert, restul fiind operate in randul magazinelor mici si medii. Astfel, Metro, lant de magazine intrat pe piata in 1996, a angajat trei sferturi dintre salariatii sai dupa 1999.
"Am intrat primii pe piata locala, in urma cu 10 ani. Apoi, cresterea numarului de angajati a fost influentata de politica noastra de expansiune a retelei de magazine", spune Delia Nica, PR manager la Metro Romania. Metro are in prezent circa 6.700 de salariati in 23 de magazine, ritmul de crestere al retelei fiind in ultima perioada de 3-4 magazine pe an. Delia Nica spune ca deschiderea unui nou magazin inseamna angajarea a cel putin 250 de noi salariati.
Explicatia cresterii numarului de angajati este aceeasi si in cazul celorlalte magazine intrate pe piata, care si-au extins reteaua datorita cresterii consumului. Selgros a intrat pe piata locala in 2001, avand in prezent aproximativ 5.000 de salariati in magazinele sale. Tot in 2001 au intrat pe piata si francezii de la Carrefour, care au in prezent 4.000 de angajati.
In afara comertului, cele mai multe angajari au avut loc in perioada noiembrie 1999 - aprilie 2006 in administratia publica, adica 49.000 de persoane.
Alte cresteri importante de personal in aceasta perioada au avut loc in industria echipamentelor electrice, electronice si optice (42.000), industria de pielarie si incaltaminte (42.000) si servicii financiare - banci si asigurari (25.000).
La polul opus, cele mai multe disponibilizari au avut loc in agricultura (125.000), industria de masini si echipamente (96.000), transporturi si depozitare (57.000), metalurgie (47.000) si utilitati - energie, gaze si apa (43.000).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO