Profesii

Negociatorul, o specie pe cale de aparitie

01.03.2004, 00:00 38



Guvernul a adoptat recent un proiect de lege privind medierea in materie civila si organizarea profesiei de mediator, o metoda de rezolvare a conflictelor care este alternativa procesului in instanta.



Medierea a devenit una din temele de baza a strategiei de reforma si, pe langa aria conflictelor legate de relatiile familiale, poate fi utilizata si in alte tipuri de conflicte sau medii generatoare de conflict, cum ar fi conflicte de munca, succesiuni, coproprietate sau contracte.



In cazul medierii, accentul nu cade pe aspectele juridice ale litigiului, ci urmareste ca partile, prin discutii si negocieri, in prezenta mediatorului, sa ajunga la o solutie de compromis acceptata de fiecare parte si in acord cu legile privind ordinea publica si bunele moravuri.



Aceste rezultate pot fi obtinute cu cheltuieli mici, economie de timp si de stres, comparativ cu ceea ce insoteste, in mod obisnuit, procedurile in justitie, cele arbitrale, ori negocierea fara ajutorul specialistului.



Potrivit proiectului de act normativ, mediatorul este investit sa indeplineasca un serviciu de interes public iar in exercitarea atributiilor sale nu are putere de decizie in privinta continutului intelegerii la care vor ajunge partile. Medierea se poate realiza numai in baza unui contract de mediere ce se incheie intre mediator si partile aflate in conflict. In orice conventie, partile pot introduce o clauza de mediere a carei valabilitate este independenta de valabilitatea contractului din care face parte.



Potrivit documentului, va fi infiintat un Consiliu de mediere - organ de specialitate pe langa ministrul Justitiei, care reuneste atat reprezentanti din Ministerul Justitiei, cat si ai asociatiilor reprezentative din domeniul medierii. Rolul acestui Consiliu este important pentru ca deciziile privind formarea, atestarea si perfectionarea mediatorilor, organizarea si controlul profesiei se iau de catre ministrul Justitiei, la propunerea ori cu consultarea Consilului.



Pregatirea mediatorului este asigurata prin organizarea unor cursuri de specialitate dupa absolvirea carora acesta este atestat de Consiliul de mediere si este numit prin ordin al ministrului Justitiei pe o perioada de patru ani.



Intelegerea la care ajung partile este supusa intotdeauna verificarii de legalitate si, dupa caz, incuviintarii ori autorizarii instantei de judecata, notarului sau altei autoritati care ar fi fost competenta potrivit legii sa solutioneze conflictul sau ia act de intelegerea partilor in lipsa medierii.



Avocatii si notarii publici care au dobandit calitatea de mediator pot desfasura activitatea de mediere in cadrul formelor de exercitare a profesiei lor. De asemenea, persoanele care au urmat cursuri de pregatire a mediatorilor in tara sau in strainatate pot solicita atestarea calitatii de mediator, in conditiile stabilite de Consilul de mediere.



Institutiile si celelalte persoane juridice care, la data intrarii in vigoare a legii, au in derulare cursuri de pregatire si perfectionare a mediatorilor le pot finaliza in conformitate cu reglementarile in vigoare la momentul inceperii cursurilor.



Proiectul de lege are in vedere necesitatea armonizarii legislatiei interne cu reglementarile internationale in materie, in vederea integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Proiectul de lege va fi trimis Parlamentului spre dezbatere si aprobare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO