Profesii

Mazars a mai numit un partener. Este tot român

Autor: Mihaela Claudia Medrega

01.02.2012, 20:58 465

Vasile Andrian, 37 de ani, coordonator al departamentului de audit şi consultanţă financiară în cadrul biroului local al Mazars, a fost promovat pe poziţia de partener.

El a devenit astfel al doilea partener de naţionalitate română al organizaţiei internaţionale, după Gabriel Sincu, care a fost promovat la sfârşitul anului 2009, head of Tax& Outsourcing. Biroul local al Mazars este condus de Jean-Pierre Vigroux - Managing Partner.

Vasile Andrian are o experienţă de peste 14 ani în domeniul auditului financiar şi al serviciilor de consultanţă comercială, financiară şi contabilă, iar până în anul 1999 şi-a desfăşurat activitatea la Coopers&Lybrand şi PriceWaterhouseCoopers.

Este absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice şi deţine calificarea de auditor şi auditor intern autorizat (CIA). Este membru al ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) si Asociaţiilor Române & Internaţionale ale Auditorilor Interni (AAIR & IIA).

Grupul Mazars are la nivel global 760 de parteneri.

Pe piaţa românească, compania de audit şi consultanţă Mazars consideră că se plasează pe poziţia a şasea în topul firmelor de profil, cu o cifră de afaceri în 2011 de peste 4,2 mil. euro. Echipa locală include aproximativ 120 de specialişti (auditori, experţi contabili, consultanţi fiscali şi avocaţi), potrivit informaţiilor transmise de firmă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO