Profesii

Mai mult de jumătate din angajaţii ANFP merg în telemuncă

Mai mult de jumătate din angajaţii ANFP merg în...

Autor: Laura Buciu

23.10.2021, 19:34 80

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are 77% dintre angajaţi vaccinaţi, însă va trimite în telemuncă, de luni, 52% dintre funcţionari, anunţă, sâmbătă, instituţia.

Sâmbătă a fost convocat Colegiul Managerial al ANFP oentru stabilirea măsurilor care se impun în baza Hotărârii de Guvern privind starea de alertă, care a fost publicată în Monitorul Oficial.

„Eu pregătisem pentru luni, 25 octombrie, un nou Ordin de preşedinte cu măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului însă HG-ul a făcut necesare anumite modificări. De exemplu, eu prevăzusem telemuncă pentru 30-50% din angajaţi, HG spune să fie minim 50%. ANFP are 77% dintre angajaţi vaccinaţi. ANFP lucrează cu 4.000 de instituţii din sistemul public, adică toate cele în care există funcţionari publici şi de aceea responsabilitatea noastră este foarte mare”, spune Violeta Vijulie, preşedinte ANFP.

Potrivit deciziilor luate în Colegiul Managerial, toţi cei care doresc să se vaccineze (din cei 23% nevaccinaţi) au prioritate la zi liberă, indiferent de atribuţiile lor în instituţie, iar 52% dintre angajaţi vor merge în telemuncă.

Recomandările pentru prioritate la telemuncă sunt: persoane nevaccinate, vaccinate dar vulnerabili din punct de vedere medical, persoane care au copii de vârstă şcolară, având în vedere vacanţa forţată şi persoane din departamentele al căror obiect de activitate nu afectează interacţiunea cu beneficiarii ANFP, cum ar fi comunicarea sau fondurile europene, spre deosebire de cei care lucrează pe managemetul funcţiei publice care trebuie să fie în legătură permanentă.

ANFP va continua să asigure instituţiile publice cu dezinfectanţi şi măşti pentru angajaţi, iar accesul în instituţie, pentru cei din afara ei, se va face doar cu certificat verde sau test. De asemenea, s-a stabilit suplimentarea numărului de nebulizări de la 2 în 30 de zile la 4 în 30 de zile. S-a decis şi amânarea cursurilor de pregătire desfăşurate de ANFP pe proiecte europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO