Caută doar în titlu
Profesii

Mădălina Rachieru a fost promovată partener la Clifford Chance Badea

Mădălina Rachieru, coordonatoarea practicii Pieţe de Capital la Clifford Chance Badea, biroul local al uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din lume, a fost promovată pe poziţia de partener global.

În urma acestei promovări, Mădălina Rachieru, care are o experienţă de peste 13 ani, se alătură celor doi parteneri care coordonează activitatea de la Bucureşti - Daniel Badea, managing partner, şi Nadia Badea.

Mădălina Rachieru lucrează în cadrul Clifford Chance Badea începând din anul 2002, în 2007 a fost detaşată pentru şase luni în cadrul grupului de pieţe de capital al biroului Clifford Chance din Londra, iar în 2008 a fost promovată la poziţia de counsel.

„Unul dintre avocaţii alături de care ne-am început activitatea în 2002, avocat pe care l-am recrutat personal după absolvirea facultăţii, a atins vârful de performanţă în carieră. Statutul de partener global într-o firmă de anvergura Clifford Chance este o mare onoare şi recunoaştere profesională, dar şi o mare responsabilitate”, consideră Daniel Badea, managing partner la Clifford Chance Badea.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.