Profesii

Hays România: 52% dintre angajaţi nu sunt mulţumiţi de salariul actual

Hays România: 52% dintre angajaţi nu sunt mulţumiţi...

Autor: Ramona Cornea

24.02.2021, 14:54 272

Circa 52% dintre angajaţi spun că nu sunt mulţumiţi de salariul pe care îl câştigă în prezent, iar 49% dintre ei consideră că salariul nu este în acord cu responsabilităţile pe care le au la locul de muncă, conform Ghidului Salarial realizat de compania de recrutare Hays România. 

”Nu este surprinzător că nemulţumirea legată de aspectul financiar este direct proporţională cu rata angajaţilor care au declarat că sunt deschişi unor noi oportunităţi profesionale”, transmite Hays România.

Potrivit aceluiaşi studiu, 85% de angajaţi au declarat că intenţionează să schimbe locul de muncă în următoarea perioadă, aproximativ jumătate dintre aceştia spunând că sunt candidaţi care caută activ un loc de muncă (46%).

”Setarea unor aşteptări salariale bazate doar pe criterii limitate cum ar fi nivelul de experienţă sau evaluarea individuală (subiectivă), conduc la un singur rezultat: deziluzie. Candidaţii care sunt implicaţi într-un proces de recrutare se pot expune riscului de a solicita un salariu sub sau peste nivelul pieţei”, spune Ioana Barcan, Marketing Specialist Hays România. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO