Profesii

Gerhard Roiss pleacă de la şefia OMV cu doi ani mai devreme şi lasă grupul austriac, acţionarul majoritar al Petrom, „într-o situaţie extrem de dificilă“

Gerhard Roiss (dreapta), 62 de ani, CEO al OMV, este preşedintele consiliului de supraveghere al Petrom, unde CEO este Mariana Gheorghe de peste opt ani, din iunie 2006. Ea a fost recrutată de la Londra de fostul şef al OMV Wolfgang Ruttenstorfer. Acum doi ani, Roiss a venit cu o nouă strategie pentru OMV, complet diferită de cea a predecesorului său, omul în mandatul căruia OMV a făcut cea mai importantă achiziţie a sa, preluarea Petrom, care în acest moment asigură peste jumătate din profitul grupului austriac.

Wall Street Journal scrie că Roiss a condus o strategie a schimbării prin care a reorientat grupul de pe zonele de rafinare şi marketing spre cele de explorare. În contextul în care problemele din nordul Africii au generat opriri de producţie în Libia şi Yemen, OMV a făcut cea mai mare achiziţie a sa anul trecut atunci când a preluat active de 2,65 miliarde de euro în Norvegia şi Marea Britanie

Gerhard Roiss (dreapta), 62 de ani, CEO al OMV, este preşedintele consiliului de supraveghere al Petrom, unde CEO este Mariana Gheorghe de peste opt ani, din iunie 2006. Ea a fost recrutată de la Londra de fostul şef al OMV Wolfgang Ruttenstorfer. Acum doi ani, Roiss a venit cu o nouă strategie pentru OMV, complet diferită de cea a predecesorului său, omul în mandatul căruia OMV a făcut cea mai importantă achiziţie a sa, preluarea Petrom, care în acest moment asigură peste jumătate din profitul grupului austriac. Wall Street Journal scrie că Roiss a condus o strategie a schimbării prin care a reorientat grupul de pe zonele de rafinare şi marketing spre cele de explorare. În contextul în care problemele din nordul Africii au generat opriri de producţie în Libia şi Yemen, OMV a făcut cea mai mare achiziţie a sa anul trecut atunci când a preluat active de 2,65 miliarde de euro în Norvegia şi Marea Britanie

Autor: Roxana Petrescu

16.10.2014, 00:08 1254

„OMV este într-o situaţie extrem de dificilă în prezent.“ Acesta este unul dintre cele mai dure semnale de alarmă pe care le trage OMV, grupul petrolier care controlează Petrom, cea mai mare companie locală, şi motivul care a dus la terminarea mandatului lui Gerhard Roiss, CEO al OMV, cu doi ani mai devreme. Petrom aduce mai mult de jumătate din profitul OMV.

Practic, OMV a decis să renunţe la Gerhard Roiss chiar înainte de a găsi un înlocuitor, lucrând acum la o nouă strategie în căutarea unor profituri mai mari, după ce în prima jumătate a anului grupul s-a confruntat cu o prăbuşire a câştigului net de 53%. Roiss mai rămâne în companie până la jumătatea anului viitor.

„OMV este într-o situaţie extrem de dificilă în prezent. Mediul economic în pieţele principale este în mod fundamental diferit faţă de pronosticurile făcute în momentul creării strategiei în anul 2011. În continuare vom dezvolta o strategie corporativă în care accentul va fi pus în special pe creşterea profitabilităţii şi pe optimizarea profilului de risc. Bineînţeles, OMV rămâne o companie integrată de petrol şi gaze naturale, cu o creştere bazată pe valori şi o strategie mult mai echilibrată în ceea ce priveşte riscurile. De asemenea, acest lucru va asigura dividende atractive şi în viitor. Îi mulţumesc lui Gerhard Roiss pentru efortul său susţinut şi îi doresc mult succes în vi­itor“, a declarat Rudolf Kemler, preşedintele consiliului de supraveghere al OMV.

În seara zilei de 14 octombrie Roiss a decis să-şi depună demisia după mai multe săpătmâni de zvonuri privind mandatul său, succesorul său urmând să fie numit la jumătatea anului viitor. „Consiliul de supraveghere a luat decizia de a integra divizia gaze şi energie în divizia rafinare şi marketing, creând astfel o divizie combinată downstream care va fi condusă de la 1 ianuarie 2015 de Manfred Leitner, membru al consiliului executiv al OMV. Vor fi demarate negocieri cu Hans-Peter Floren, membru al consiliului executiv responsabil de gaze şi energie“, au mai spus reprezentanţii grupului OMV, fără a preciza dacă este aşteptată şi demisia din partea lui Hans-Peter Floren.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO