Profesii

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, reţinut pentru audieri într-un caz de trafic de influenţă

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, reţinut...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

01.07.2014, 09:43 3313

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost plasat în arest preventiv marţi dimineaţa, într-un dosar privind presupuse fapte de trafic de influenţă, o măsură dispusă pentru prima dată împotriva unui fost şef de stat în Republica a V-a, a declarat o sursă judiciară pentru AFP.

Această măsură judiciară a fost dispusă în contextul în care era aşteptat anunţul prin care Nicolas Sarkozy urma să revină pe scena politică pentru a prelua conducerea partidului său, UMP (dreapta, în opoziţie), afectat de o criză fără precedent de un scandal implicând facturi false.

Anchetatori de la Brigada Anticorupţie din cadrul Poliţiei Judiciare îl vor putea audia pe Sarkozy timp de până la 24 de ore, un mandat care poate fi prelungit cu alte 24 de ore.

Sarkozy a sosit cu puţin înainte de ora locală 8.00 (9.00, ora României), la bordul unei maşini negre cu geamuri fumurii, la sediul Direcţiei Centrale a Poliţiei Judiciare (DCPJ) din Nanterre, la periferia Parisului.

Avocatul său, Thierry Herzog, se află aici în arest preventiv de luni, dar şi doi magistraţi de la Parchetul General de pe lângă Curtea de Casaţie, Gilbert Azibert şi Patrick Sassoust.

Anchetatorii caută să stabilească dacă fostul preşedinte din perioada 2007-2012 a încercat, cu ajutorul lui Herzog, să obţină informaţii de la un magistrat de rang înalt despre o anchetă care-l viza, în schimbul promisiunii unui "post de prestigiu".

În cadrul unei anchete judiciare deschise la 26 februarie de către Parchetul Naţional francez, anchetatorii vor să afle, de asemenea, dacă Sarkozy a fost informat în mod ilegal că a fost plasat sub ascultare.

Această măsură spectaculoasă, având în vedere că vizează un fost şef de stat, a fost decisă în septembrie, în altă anchetă, cu privire la acuzaţii de finanţare din Libia, de către fostul dictator Muammar Kadhafi, a campaniei sale în alegerile prezidenţiale din 2007, în urmă cărora a obţinut mandatul de preşedinte.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO