Profesii

Exportul managerilor români: ce multinaţionale şi-au recrutat executivii de pe piaţa locală

Exportul managerilor români: ce multinaţionale şi-au recrutat executivii de pe piaţa locală

Autor: Ana Raduta

28.10.2010, 23:30 164

Şi-au găsit locul peste tot în lume - în Europa, America, Asiasau Africa -, câştigă bine şi, spre deosebire de ceilalţiconaţionali care lucrează în străinătate, păstrează o relaţielipsită de revoltă cu ţara natală. Nu sunt resemnaţi, nu excludgândul de a se întoarce să lucreze aici şi nici nu văd în România oţară cu lipsuri multe şi oportunităţi puţine. Ei nu au plecat de larău la bine, ci de la bine la mai bine, iar toată povestearelocării nu poartă încărcătura unei tranziţii fundamentale, cireprezintă mai degrabă o experienţă personală şi profesională nouăşi prin care trebuie să treacă, la un moment dat, orice manager cupretenţii.

Mariana Gheorghe, care conduce cea mai mare companie din România- OMV Petrom -, Liliana Solomon, CEO Vodafone, sau Călin Drăgan dela Coca-Cola sunt doar câteva exemple de oameni care, până săajungă să conducă afaceri mari în România, au condus divizii saudepartamente în străinătate. Se întâmplă în orice domeniu, iarimportul şi exportul de manageri a devenit un fenomen firesc. Mulţivăd în mandatele internaţionale pe care le primesc cel mai bunstagiu de pregătire pentru o poziţie mai importantă şi, de multeori, evoluţiile ierarhice ulterioare le confirmă supoziţiile.

Să luăm un exemplu concret: Cristian Negrescu lucrează ca seniordirector de operaţiuni pentru categoria de ciocolată la nivelglobal în cadrul Kraft Foods. Numirea în această funcţie a avut locîn urmă cu trei luni, însă cariera de expat şi-a început-o în urmăcu 12 ani, când, din funcţia de director tehnic adjunct la fabricadin Braşov a Kraft Foods România, a fost trimis la Strasbourg, caresponsabil de servicii tehnice al Kraft Foods Franţa. În 2000,primeşte postul de director de producţie la fabrica din Halle,lângă Bruxelles, iar cinci ani mai târziu este numit director deoperaţiuni al Kraft Foods Belgia. Rămâne în continuare un românexpatriat, pentru că în 2008 devine directorul de dezvoltare şiinginerie al Kraft Foods America de Nord, în divizia de snacks.Acum locuieşte la Zürich. Nu se gândeşte la ce-ar fi fost dacă arfi rămas în România, dacă o ascensiune ierarhică la nivel locali-ar fi asigurat o viaţă mai liniştită, dar poate mai săracă însatisfacţii profesionale. "Sunt convins că deciziile pe care le-amluat în viaţă ar fi lăsat loc de mai bine, mai pragmatic, maieficient. Dar cu certitudine, o decizie bună a fost când, împreunăcu familia, ne-am hotărât să ducem o «viaţă migratoare». Vom avea ogroază de amintiri spectaculoase pentru pensie", spune CristianNegrescu.

Pentru traseul profesional în cadrul celui de-al doileaproducător mondial din industria alimentară dă "vina" şi pe ocombinaţie reuşită dintre "sprijinul şi încrederea unor lideri devaloare" şi o anumită doză de noroc "în momentele de turnură alecarierei mele: m-am aflat la locul şi la momentul potrivit".Dincolo de asta, Kraft Foods este o companie care, în general,încurajează transferul de talente de pe o piaţă pe alta. Numai lanivel de management, filiala din România şi-a trimis reprezentanţiîn Austria (unul), în Elveţia (trei), Serbia (unul) şi Ungaria(doi).

De altfel, industria bunurilor de larg consum s-a transformat,în ultimii ani, într-unul dintre cei mai activi exportatori demanageri. Sigur, o ierarhizare a celor mai generoase companii dinacest punct de vedere şi, implicit, a industriilor de care aparţineste limitată şi dependentă de investiţiile străine dintr-un anumitdomeniu. Altfel spus, numărul managerilor români relocaţi înstrăinătate din industria auto, spre exemplu, este foarte mic,tocmai pentru că nu prea ar avea unde să se relocheze, în timp ceîn sectorul bunurilor de larg consum, al serviciilor financiare saual producţiei farmaceutice, lucrurile stau mult mai bine datorităintrării în piaţă a unui număr mare de jucători internaţionali.Simona Popovici este cel mai recent exemplu de manager format încadrul unei companii multinaţionale, din al cărei plan de carierăface parte relocarea în străinătate. De la 1 ianuarie 2011, fostuldirector de resurse umane pentru România şi Moldova al Coca-ColaHBC România va prelua funcţia de director of rewards al Coca-ColaHellenic şi se va muta în Grecia, la sediul central al companiei.Deocamdată face naveta între Atena şi Bucureşti şi se împarte întrepreluarea responsabilităţilor impuse de noua funcţie şi predareaatribuţiilor către noul manager de resurse umane din România.

Nu la fel de uşoară a fost decizia de a pleca pentru MariusPerşinaru, fostul country general manager al Xerox România şiMoldova şi, ac tualmente, chief operating officer al diviziei Xeroxpentru ţări în dezvoltare - DMO East. De mai bine de un an,Perşinaru lucrează la Londra, unde are în subordine directă cincidirectori generali, care, la rândul lor, acoperă cinci regiuni, cu120 de ţări şi peste 3.000 de angajaţi. Perşinaru coordoneazăoperaţiunile Xerox din zona de est a pieţelor emergente, zonă careinclude Europa Centrală şi de Est, Israel, Turcia, Rusia, OrientulMijlociu, Africa şi India. A ales să plece împreună cu familia şi,la un an şi trei luni de la relocare, încă se află "în plin procesde acomodare".

Probabil şi pentru că îi lipsesc foarte multe de acasă. "Îmilipsesc familia, prietenii, Branul, cidrul de mere producţiepersonală, telemeaua proaspătă, cremvurştii vrac, ciolanulafumat... Sper să nu fi uitat ceva", spune amuzat Perşinaru. Dinpunct de vedere profesional, se simte însă mai împlinit, pentru căacum are un rol mult mai important faţă de vremea când conduceaoperaţiunile din România ale companiei şi pentru că începuse săsimtă nevoia unei schimbări.

Dacă ar fi ca managerii români expatriaţi să organizezeîntâlniri de socializare, indiferent de companiile unde lucrează,probabil cei mai mulţi s-ar strânge la Londra, iar întâlnirea ar fidestul de pestriţă, având în vedere că vin din toate domeniile -IT, bunuri de larg consum, servicii financiare sau farma. Xerox,JTI, Procter & Gamble, UniCredit sau Pfizer sunt câteva dintrecompaniile care au trimis români în capitala Marii Britanii.

Şi Sergiu Puianu de la UniCredit tot la Londra lucrează. De la 1septembrie este director EEMEA markets (Europa de Est, OrientulMijlociu şi Africa) în UniCredit Corporate & Investment Bank,după o perioadă de doi ani când a fost detaşat internaţional laViena, unde s-a ocupat de markets and training support îndepartamentul EEMEA din Bank Austria AG.

S-a format însă ca bancher în România, unde a fost, printrealtele, şef de departament la HVB România şi mai apoi, dupăfuziunea dintre UniCredit şi HVB, a fost INM sales director (pentrupieţele internaţionale) la UniCredit Ţiriac Bank.

Unde lucrează managerii români

Harta ţărilor unde românii ocupă funcţii de management aremarcată în cea mai mare parte Europa, însă nici Statele Unite aleAmericii sau Asia nu sunt ocolite. În SUA, cei mai mulţi românisunt cei care lucrează în domeniul IT, Adobe, Microsoft sauElectronic Arts având oameni de bază acolo. În Asia lucrează românide la Metro, iar Europa este destinaţia managerilor din industriabunurilor de larg consum, farmaceutice sau servicii financiare.Britanicii de la GlaxoSmithKline au trimis manageri români chiar şiîn Egipt, aşa că punctăm un steguleţ şi pe harta Africii.

Ulrik Rasmussen, partener în cadrul firmei de executive searchPedersen & Partners, spune că acest fenomen era foarte rarîntâlnit în urmă cu opt ani, atunci când a venit în România elînsuşi ca manager expatriat, însă a luat amploare în ultimiipatru-cinci ani. Cunoaşte bine stilul şi caracteristicilemanagerilor români şi face chiar o apreciere neaşteptată: "Româniaare cel mai mare şi mai bun bazin de talente din Europa Centrală şide Est, aşa că dacă un grup are nevoie de un manager din aceastăzonă, se uită în primul rând la România. În general, manageriiromâni sunt recunoscuţi pentru competenţele lor tehnice deosebite",afirmă Rasmussen. Nu trece însă cu vederea faptul că au fost şidestule cazuri de manageri relocaţi în străinătate care nu aureuşit să confirme aşteptările celor ce i-au preluat. "Nu esteneapărat vina lor. Probabil că au plecat fără să fie pregătiţi,însă de acest lucru trebuia să-şi dea seama cei care le-au făcutplanul de carieră", comentează Rasmussen.

Cât câştigă

În ceea ce priveşte salariile acestor manageri, situaţia este unpic mai complicată. Deşi în cifre absolute salariile dinstrăinătate sunt întotdeauna mai mari, uneori chiar duble sautriple faţă de cât câştigau în România, raportate la puterea decumpărare şi costul vieţii din ţara unde ajung, diferenţele sereduc până aproape de zero. În ultimii doi ani, criza a delimitatşi două tabere clare, ale managerilor pro şi contra expatrierilor.Tot mai puţini, spun head-hunterii, sunt cei ce fac demersuripentru a pleca din ţară. Preferă stabilitatea locului pe care îlocupă aici şi înţeleg că acum presiunile sunt cu mult mai mari înafară. Aceşti factori, corelaţi cu intrarea într-un mediu completstrăin, fac adaptarea mult mai anevoioasă. Pe de altă parte, ascăzut şi numărul expaţilor care au venit să conducă afaceri înRomânia. Deocamdată, aşadar, piaţa a intrat într-un recul.Managerii care tânjesc la o carieră internaţională rămân însă pepoziţii şi îşi aşteaptă rândul la relocare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO