Profesii

Eurostat trage un semnal de alarmă: Deşi avem cea mai mare creştere economică din Europa, Jumătate din populaţia României se confruntă cu deprivare materială şi socială

Eurostat trage un semnal de alarmă: Deşi avem cea mai...

Autor: Anca Olteanu, Mediafax

12.12.2017, 13:06 8251

Jumătate din populaţia României se confruntă cu deprivare materială şi socială, ţara fiind urmată de Bulgaria (48%), la polul opus situându-se statele nordice, potrivit datelor din 2016 publicate, marţi, într-un raport al Eurostat.

Cea mai mare rată de deprivare materială şi socială se înregistrează în România (50%) şi Bulgaria (48%), unde jumătate din populaţie este afectată. Una din trei persoane este afectată în Grecia (36%), Ungaria (32%) şi Lituania (29%).

În schimb, statele nordice şi Luxemburg au raportat cele mai mici cote ale degradării condiţiilor materiale şi sociale: 3% în Suedia, 4% în Finlanda, 5% în Luxemburg şi 6% în Danemarca.

În UE, rata de degradare a condiţiilor sociale şi materiale este mai mare în rândul persoanelor cu un nivel mai redus de educaţie.

În România, 62% din populaţia care a absolvit învăţământul primar sau învăţământul secundar inferior se confruntă cu degradarea condiţiilor materiale şi sociale, aproape 46% din persoanele care au absolvit învăţământul secundar superior se confruntă cu acest lucru, în timp ce 15,2% din cei care termină cursurile din învăţământul postliceal sau universitar au această problemă.

Anul trecut, 16% din populaţia Uniunii Europene (75 de milioane) se confruntă cu degradarea condiţiilor materiale şi sociale, adică nu îşi permit cel puţin cinci elemente din următoarea listă: cheltuieli neaşteptate, o săptămână de vacanţă departe de casă, să evite datorii, să îşi permită o masă care să includă carne, pui sau peşte două zile la rând, să îşi menţină casa la o temperatură adecvată, o maşină sau o camionetă pentru uz personal, să înlocuiască mobila învechită sau hainele învechite cu unele noi, să aibă două perechi de încălţări adecvate, să cheltuie o mică sumă de bani săptămânal pentru propria persoană, să desfăşoare constant activităţi de relaxare, să se adune cu familia sau prietenii pentru a mânca sau a bea cel puţin o dată pe lună sau să aibă o conexiune la Internet.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO