Profesii

Este oficial: Guvernul a prelungit termenele pentru depunerea documentelor necesare în vederea obţinerii indemnizaţiei de şomaj

Este oficial: Guvernul a prelungit termenele pentru...

Autor: Alexandru Nanu

16.04.2020, 13:50 421

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează OUG nr. 30 şi 32 din 2020 şi care vizează protecţia socială a unor categorii profesionale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS–CoV-2, conform celui mai recent comunicat de pe site-ul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

Executivul a prelungit termenul pentru solicitarea indemnizaţiei aferentă lunii martie cu 5 zile lucrătoare pentru profesioniştii definiţi de Codul civil. Pentru categoriile nou introduse, avocaţii, respectiv pentru cooperaţiile care vor putea depune documentaţia pentru persoanele cu care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, termenul în care poate fi solicitată indemnizaţia este de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Actul normativ adoptat de Guvern prevede că avocaţii care şi-au întrerupt activitatea parţial pot beneficia, pe perioada stării de urgenţă, de o indemnizaţie lunară de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor de stat pentru anul 2020, dacă în luna pentru care solicită indemnizaţia au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, dar nu depăşesc câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020.

Executivul a decis şi simplificarea unor proceduri. Astfel, cooperaţiile vor putea depune la AJPIS documentele necesare pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj pentru persoanele cu care au încheiate convenţii individuale de muncăiar AJPIS plăteşte către cooperaţie, care apoi va plăti indemnizaţiile către persoane în maximum 3 zile lucrătoare.

Noua ordonanţă de urgenţă mai stabileşte că indemnizaţiile acordate în baza OUG nr. 30/2020 sunt exceptate de la executarea silită, prin poprire, măsură care va înceta la 60 de zile după încheierea stării de urgenţă.

În cazul şomerilor, Executivul a decis prelungirea acordării indemnizaţiei de şomaj pentru cei cărora le încetează acest drept pe perioada stării de urgenţă, iar în cazul pensionarilor, s-a decis suspendarea sau neînceperea executării silite asupra drepturilor lunare plătite şi prin casele sectoriale de pensii.

Sunt prevăzute şi excepţii în privinţa pensionarilor şi persoanelor încadrate în grad de handicap, în sensul că aceştia pot cumula veniturile proprii - pensia, respectiv veniturile obţinute de persoana încadrată în grad de handicap – cu indemnizaţia de care pot beneficia conform OUG nr. 30/2020cu modificările şi completările ulterioare.

Ordonanţa de urgenţă stabileşte, în acelaşi timp, modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscalcu modificările şi completările ulterioare, pentru indemnizaţiile prevăzute la art. XV din OUG nr.30/2020, referitoare la plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi a celor de asigurări sociale de sănătate, respectiv modalitatea de calcul, reţinere, plată şi declarare a obligaţiilor fiscale aferente acestor indemnizaţii.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO