Profesii

Diferente de venituri intre membrii Uniunii Europene extinse

02.02.2004, 00:00 19



Marea majoritate a locuitorilor din tarile care adera la 1 mai la UE au venituri nete situate sub 500 de euro pe luna, la distanta mare de veniturile obtinute in cele 15 state ce fac parte in prezent din Uniune, comenteaza AFP.



Astfel, daca la Frankfurt sau Dublin un Big Mac poate fi cumparat cu o suma echivalenta cu venitul realizat in 15 minute de munca, in tarile care adera aceeasi suma este egala cu castigul obtinut in 40 sau 60 de minute de lucru. Mai precis, 62 de minute la Vilnius, 44 la Varsovia, fata de numai 15 minute in Luxemburg.



Prin aderarea a zece tari, provenite in majoritate din fosta Europa comunista, Uniunea Europeana va inregistra diferente intre veniturile medii ale locuitorilor de o amploare fara precedent.



Pensia medie a lituanienilor ajunge la 100 de euro pe luna, iar pensionarii din Ungaria sunt numai cu putin mai avuti, cu pensii medii de 130 de euro. In Estonia, salariul net mediu depaseste cu putin 300 de euro, dar in Slovacia ajunge numai la 225 de euro. In Polonia, salariul brut minim nu este decat de 170 de euro lunar, iar in Lituania este chiar mai scazut, ajungand numai la 130 de euro.



De o parte si cealalta a fostei "cortine de fier" care a divizat Europa timp de 40 de ani, diferentele de venituri sunt uriase. In timp ce agolomerarile urbane ale Bratislavei si Vienei sunt aproape contopite, salariile din capitala austriaca sunt de circa 5,5 ori mai mari decat cele din orasul slovac.



Conform unui studiu realizat recent de banca elvetiana UBS, salariatii din Bratislava au fost platiti, in 2003, mai putin decat cei din Lima, Bogota sau Mexic. Iar in majoritatea capitalelor tarilor care vor deveni membre UE salariile medii nete sunt inferioare celor de la Shanghai sau Kuala Lumpur.



In Franta, Institutul national de statistica apreciaza ca o persoana singura cu un venit net in 2000 de 597 de euro traieste sub pragul de saracie. In fostele tari comuniste, majoritatea medicilor si profesorilor au venituri inferioare acestui prag.



La Praga, in pofida cresterii cu aproape o treime a salariilor in ultimii trei ani, un profesor universitar aflat la mijlocul carierei nu castiga mai mult de 450 de euro net lunar. Numai trei dintre cei zece noi membri fac exceptie - Slovenia, cea mai bogata dintre republicile fostei Iugoslavii, si insulele mediteraneene Malta si Cipru. De altfel, Malta si Slovenia inregistreaza niveluri aproape similare ale veniturilor pe cap de locuitor cu cele ale Portugaliei si Greciei, cele mai sarace tari din actuala UE. Conform Eurostat, Ciprul depaseste deja acest nivel.



Chiar si in Malta, Cipru si Slovenia veniturile raman modeste in comparatie cu actualii membri UE. In Malta, de exemplu, salariul mediu brut lunar se cifreaza la circa 950 de euro.



Pe de alta parte, costul vietii este mai putin ridicat in Europa de Est. Dar intre Bratislava - cea mai putin scumpa capitala a Uniunii extinse - si vecina sa, Viena, raportul era anul trecut de numai 1 la 2, conform UBS.



Serviciile locale - cum sunt frizeriile sau reparatiile diverse - reprezinta inca o piata buna, la circa o treime din nivelul inregistrat in actuala UE. si produsele alimentare sunt mai ieftine, dar cele importate - cum sunt electrocasnicele sau electronicele - sunt deseori mai scumpe, din cauza cererii foarte puternice.



Astfel incat, in pofida unui cost ceva mai redus, nivelul de trai in noile membre UE este net inferior celui din actuala Uniune, urmand sa ramana mai mult timp in acest fel. ZF

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO