Profesii

Cum scapam de frica de a vorbi in public

17.10.2008, 14:34 703

Atunci cand ajungem in fata unui public, cei mai multi dintre noi incep sa tremure, vad totul in ceata, le bate inima mai tare sau li se usuca gura. "Frica de a vorbi in public vine din educatia pe care am primit-o, inca de cand eram la scoala si eram scosi la tabla ca o pedeapsa, si nu pentru a impartasi ce am invatat. Din acest motiv, cand vorbim in public parca gesturile nu ne apartin. Ni se blocheaza emotia in trup, iar publicul crede numai ceea ce vede", explica actrita Oana Pellea, care a tinut un atelier despre gest in cadrul celei de-a treia conferinte de leadership creativ organizata de asociatia Erudio, cu tema "Despre expresivitate sau ce-i face pe oameni sa te asculte".

Profesorul Horia Roman Patapievici, prezent la acelasi eveniment, a vorbit despre cum a reusit sa treaca peste timiditate. "Din cauza si datorita timiditatii mi-era greu sa vorbesc dupa ce ridicam doua degete. Aveam permanent constiinta ca eu vorbesc, eram coplesit de acest lucru", povesteste acesta.
Spune ca a rezolvat problema timiditatii prin modestie. Si-a dat seama ca o persoana coplesita de propria prezenta isi acorda siesi o importanta pe care n-ar trebui sa si-o acorde deloc.
"O persoana timida este, de fapt, foarte orgolioasa, este foarte importanta pentru sine. Insa eu m-am intrebat daca am motive pentru a crede acest lucru. M-am evaluat si, prin comparatie, mi-am dat seama ca n-am niciun motiv sa fiu orgolios. Deci nici sa fiu timid. Acest lucru m-a ajutat sa vorbesc in public fara sa-mi tremure mainile, fara sa am spasme sau sa fac tahicardie", a explicat Patapievici.
Unul dintre trucurile pe care acesta le-a invatat pentru a scapa de timiditate este faptul ca este important sa stabilesti o relatie personala cu cateva priviri din sala pe care sa te sprijini, de care te slujesti ca suport atunci cand construiesti, atunci cand tii un discurs.
In situatia in care in fata ta se afla o persoana pe care nu o placi, exista doua posibilitati: daca esti foarte sigur pe tine aplici varianta de forta si te uiti fix in ochii acesteia si a doua varianta: nu te uiti niciodata la persoana pe care nu o placi, te uiti in fata ei, in lateral, in spatele ei, pentru ca aceasta sa se identifice cu o absenta, cu un vid in jurul sau.
Pe de alta parte, Oana Pellea este de parere ca a ajuns un risc enorm sa ta uiti in ochii cuiva, fie ca este vorba de profesorul de la scoala, directorul sau CEO-ul.
"Cand eram mici ne uitam in ochii oamenilor, dar a venit tavalugul peste noi si ne-a adus in starea in care citim carti si chiar le credem", explica Pellea, precizand ca trebuie sa preluam din sfaturile pe care le primim, de obicei, in cadrul training-urilor, numai ceea ce ni se potriveste.
"In toate cartile scrie ca nu este bine sa tii mainile in buzunar, insa daca ai tendinta de a arata ca esti agitat miscandu-ti mainile, este de preferat sa le tii in buzunar. Poti sa vii in fata publicului si sa spui ca stii deja ce scrie in toate cartile, iti ceri scuze si poti sa le tii in buzunar", mai spune actrita.
Ea adauga ca una dintre marile greseli pe care le fac cei care vorbesc in public este faptul ca pozitioneaza gresit unghiul spre sine, nu spre cei care ii asculta, insa este foarte important sa fii atent la cei din sala, sa vezi daca te urmaresc sau daca le place ceea ce spui.
Asociatia Erudio este prima asociatie din Romania care ofera programe educationale la granita dintre cultura si mediul de afaceri, adresate liderilor. Una dintre credintele fondatorilor este ca, intr-o foarte mare masura, cultura unei organizatii are mult de castigat daca oamenii sai au cultura.
"Dincolo de training, dincolo de cunostinte, organizatia poate merge din ce in ce mai bine daca membrii ei se expun unor intalniri culturale care le fac sufletul mai bun", este de parere presedintele asociatiei, Cosmin Alexandru.
Mai mult decat atat, Madalina Teodorescu, directorul Directiei Credite Persoane Fizice in Raiffeisen Bank, unul dintre participantii la program, este de parere ca directorii de HR ar trebui sa fie cei care se ocupa de acest lucru. "Directorii de HR nu trebuie sa fie cei care dau salarii, cei care tin pontajul, sau, in general, care ofera diverse informatii. Preocuparea omului de HR trebuie sa fie orientata si catre cultura organizationala a companiei. Trebuie sa existe o componenta calitativa, sa existe mai putina competitivate interna si totul sa fie mai uman", explica aceasta.
Programul Erisma, Leadership creativ, dezvoltat de asociatia Erudio, cuprinde un set de cursuri interactive si practice care dureaza trei luni si costa 5.000 de euro. Cursurile se adreaza managerilor si middle managerilor. Printre speakerii training-urilor se numara Oana Pellea, Horia Roman Patapievici, Mircea Toma si Ioana Parvulescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO