Profesii

Cum îşi pregăteşte studenţii FABIZ, ”facultatea din România care nu scoate şomeri”, pentru joburile şi aptitudinile viitorului? "Un proaspăt absolvent de masterat poate câştiga şi 6.000 de lei net pe lună"

Cum îşi pregăteşte studenţii FABIZ, ”facultatea...

Autor: Sorin Anagnoste, Ştefan Stan

08.07.2018, 20:36 40342

Cea mai importantă predicţie a Forumului Economic de la Davos din 2016 era că până în 2020 peste 30% din aptitudinile necesare se vor schimba. În raportul “The future of jobs” au fost pe larg detaliate aceste aptitudini necesare viitoarei forţe de muncă. Cele mai importante dintre acestea fiind Rezolvarea Problemelor Complexe, Analiza Critică, Creativitatea, Managementul oamenilor, Coordonarea cu alţii, Inteligenţa Emoţională, Luarea Deciziilor, Orientarea către servicii,  Negocierea şi Flexibilitatea cognitivă.

Deşi liderii ideologici şi politici, mediul de afaceri şi comunităţile internaţionale vorbesc deja de mai mulţi ani despre aptitudinile necesare pentru a reuşi în „a patra revoluţie industrială”, mediul de business local reclamă de multe ori lipsa unor măsuri concrete luate de mediul universitar pentru a adresa aceste probleme şi a pregăti studenţii pentru viitorul lor în piaţa muncii.

În condiţiile în care absolvenţii de clasa a 12-a au susţinut deja examenul de Bacalaureat şi urmează admiterea la facultate, cum se pregăteşte FABIZ (din cadrul ASE Bucureşti), una dintre cele mai căutate facultăţi de business din România, pentru a trimite în piaţa muncii absolvenţi capabili să depăşească provocările viitorului?

“Începând cu toamna lui 2016 am introdus modulul de Management Consulting, acolo unde companii de prestigiu din mediul de afaceri vin cu studii de caz complexe din viaţa reală iar studenţii trebuie să le rezolve lucrând în grup. Noutatea proiectului este că fiecare grupă de studenţi trebuie să îşi susţină idelile în faţă tuturor, iar cei din sală caută să găsească “breşe” în abordarea celor care prezintă. La final, echipa primeşte feedback din partea reprezentaţilor companiilor privind modul în care au abordat, structurat, prezentat şi cum s-au organizat ca echipă în găsirea soluţiei ideale. Mai mult decât atât li se dă acestora şi care a fost soluţia reală implementată astfel că nu de puţine ori reprezentaţii companiilor au spus “O idee foarte bună! Nu ne-am gândit la ea.” Cei mai activi participanţi primesc ca bonus stagii de practică” a spus conf.univ.dr. Tanase Stamule, prodecan al FABIZ.

El explică faptul că la majoritatea materiilor studenţii lucrează cu studii de caz dezvoltate de Harvard, INSEAD, Instituto de Emprasa, Haute Ecole Commerciale, IESE, IMD, London Business School şi altele. Studiile acoperă industrii, ţări şi probleme diferite, şi sunt interpretate cu ajutorul mai multor puncte de vedere.

”Deoarece 20% din studenţii nostri sunt străini, ceea ce pare a fi o solutie bună în România nu este recomandată a fi implementată în Franţa, Serbia sau Iordania. Modul cum abordezi o problemă de logistică (supply chain) este total diferită de una de vânzări, mai ales atunci când vorbim de ţări diferite”.  

Tănase Stamule consideră că managementul oamenilor este o parte esenţială din educaţia pe care trebuie să o primească un viitor absolvent al ASE/ Fabiz. Astfel, fiecare student va fi coordonat echipe de 3-6 studenţi pentru aproximativ 30 de studii de caz în cei trei ani de licenţă.

”Procedând aşa acesta are timpul să se cunoască mai bine, să obţină feedback despre prestaţia sa, să şi-o îmbunătăţească şi să devină un bun orator. Vorbitul în public rămâne una din temerile cele mai mari ale oamenilor, dar ca orice teamă nu numai că poate fi educată, dar poate fi radical transformată.”

FABIZ a întreprins în ultimii trei o serie de iniţiative: a demarat sau consolidat trei şcoli de vară cu profesori 100% străini, a realizat un program de master de administrarea afacerilor împreună cu mediul de afaceri şi cu universităţi de top din Europa (jumătate din profesori sunt externi) şi a dezvoltat un program dual-degree cu Universitatea Sapienza din Roma (iar alte trei parteneriate sunt în lucru). Pe lângă acestea, s-a trecut la digitalizarea facultăţii, a fost extins şi numărul universităţilor partenere programului Erasmus la 20 în 15 ţări şi-a creat un consiliu de afaceri care să ajte facultatea în maparea nevoilor pieţii cu materiile predate.

”Implementarea tuturor acestor iniţiative şi-au arătat rezultatele la admiterea de anul trecut, acolo unde am avut cu 34% mai multe aplicaţii la programul de licenţă, respetiv +40% la programele de masterat. Jack Ma, fondatorul Alibaba, spunea că dacă nu schimbăm radical modul în care predăm în 30 de ani vom avea probleme cruciale. Tot ce înseamnă muncă repetitivă sau de rutină va fi automatizat”.
 

Articol publicat de ZF în iulie 2017: "Un proaspăt absolvent de masterat în limba germană de la FABIZ poate câştiga şi 6.000 de lei net pe lună"

Angajatorii nu găsesc în piaţă absolvenţi ai Facultăţii de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine din cadrul ASE pentru că mulţi dintre ei sunt angajaţi din timpul facultăţii, spune Tănase Stamule, prodecanul facultăţii.

Absolvenţii programului de masterat în limba germană de la Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ) din cadrul ASE sunt recrutaţi de angajatori pentru salarii care pot să ajungă şi la 6.000 de lei net pe lună, a spus Tănase Stamule, prode­ca­nul FABIZ. Mai mult, veniturile sa­lariale pe care le primesc absolvenţii de licenţă în limba engleză şi franceză sunt cuprinse între 2.500 şi 3.000 de lei net.

„Salariile absolvenţilor noştri depind de filiera pe care o termină. Avem un avantaj în piaţă pen­tru că angajatorii oferă în medie bonusuri de 30% pen­tru limba străină. Totuşi, bonusul se corelează şi cu nivelul de cunoştinţe al limbii străine“, a expli­cat prodecanul FABIZ. Facul­ta­tea ofe­ră programe de licen­ţă şi maste­rat în limba engleză, franceză şi germană.

„Cei mai mulţi studenţi sunt la limba engleză, dar simţim un interes din ce în ce mai mare pentru limba germană, având în vedere cererea din piaţa muncii“, a mai spus Tănase Stamule.

Cele mai căutate limbi străine, dar şi cel mai bi­ne plătite din piaţa muncii sunt limbile nordice pre­cum olandeză, suedeză, norvegiană sau dane­ză, însă în ultimii ani limba germană a început să câş­tige teren.

Prodecanul de la FABIZ a precizat că şi limba fran­ceză devine o limbă din ce în ce mai căutată de angajatori.

„Avem un dialog cu Camera de Comerţ şi In­dus­trie a Franţei, parteneriate cu Institutul Francez, dar şi cu Ambasada Franţei. Interesul com­paniilor franceze de a veni în România se sim­te din ce în ce mai mult. Există deja companii fran­ceze care au operaţiuni în România. Estimez că în ur­mătorii cinci ani şi interesul candidaţilor pentru sec­ţia de franceză va creşte din ce în ce mai mult“, a precizat Tănase Stamule.

De asemenea, nemulţumirea pe care o au anga­jatorii faţă de pregătirea tinerilor ieşiţi de pe băncile facultăţilor a determinat universităţile să se alieze cu companiile prin intermediul parte­neria­telor, pentru a se adapta nevoilor şi cerinţelor pieţei muncii.

„Noi avem multe parteneriate cu companiile din piaţă pentru că angajatorii au nevoie de can­didaţi care să cunoască limbi străine. Una dintre di­recţiile pe care le au parteneriatele noastre cu mediul de afaceri sunt stagiile de practică. Am avut circa 200 de tineri care au beneficiat de stagii de practică din par­tea companiilor de vârf din piaţa mun­cii“, a spus Stamule. Printre com­paniile care au parteneriate cu FABIZ se numără Kaufland, EY, IBM, OMV sau Regina Maria.

FABIZ nu este singura facultate din cadrul ASE care s-a aliat cu me­diul de afaceri. Spre exem­plu, Facul­tatea de Cibernetică, statistică şi in­for­matică economică are în acest moment parte­neriate cu firme precum IBM, TotalSoft, Microsoft, Incrys sau Luxoft.

Cooperarea FABIZ cu mediul de afaceri ajută studenţii să se anga­je­ze încă din timpul facultăţii. Potri­vit prodecanului, 50% dintre stu­den­ţii în anul II şi 90% dintre cei de anul III sunt înca­draţi în câmpul muncii.

„Circa 99% dintre absolvenţii noş­tri sunt angajaţi, restul sunt cei care nu vor să lucreze. Absolvenţii noştri disponibili nu se mai găsesc pe piaţă pentru că sunt angajaţi din tim­pul facultăţii“, a precizat Tănase Stamule.

Rata mare de angajare a tine­ri­lor încă de pe băn­cile facultăţii este explicată de prodecan ca fiind ur­mare a deficitului mare de vorbi­tori de limbi străine din piaţa muncii. „S-au mutat foarte mul­te multina­ţio­nale în Bucureşti care oferă ser­vi­cii pentru alte ţări sau continente şi atunci multe din­tre ele caută economişti vorbitori de limbi stră­ine. Spre exemplu, cererea de vorbitori de limbă germană este de cinci ori mai mare decât oferta“.

Dacă firmele multinaţionale sunt deschise spre a colabora cu universităţile locale, antrepre­no­rii români sunt mai reticenţi, spune prodecanul.

„Antreprenorii români trebuie să înţeleagă că pentru a dezvolta strategii pe termen lung, trebuie să aibă parteneriate pe termen lung. Ei trebuie să îşi schimbe mentalitatea deoarece resursa umană de calitate reprezintă un cost“.

Pentru a nu înrăutăţi situaţia şcolară a studen­ţi­lor care lucrează, Tănase spune că angaja­torii se adap­tează programului pe care tinerii îl au la facul­tate, iar majoritatea celor care sunt studenţi în cadrul unui program de licenţă sunt angajaţi pe program part-time.

Pe fonul cererii mari de vorbitori de limbi străine, prodecanul FABIZ îşi propune pentru următoarea perioadă să crească cifra de şcolarizare. „Pregătim profesori care urmează să predea, degeaba† creştem cifra de şcolarizare dacă nu are cine să predea“. În prezent, colectivul didactic al FABIZ este format din 15-20 de profesori la fiecare secţie.

Numărul total de locuri scoase la bătaie pentru anul universitar 2017-2018, la studii universitare de licenţă în cadrul FABIZ este de 198 de locuri pentru secţia de limbă engleză, 108 pentru germană şi 108 pentru franceză.

Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predate în Limbi Străine şcolarizează în fiecare an circa 400 de studenţi. „Rata de absolvire este între 70-80%, restul ori nu reuşesc să promoveze toate examenle, ori se retrag“.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO