Profesii

Criza sanitară are efecte şi asupra datelor demografice. INS: Natalitatea a scăzut uşor în aprilie 2020 faţă de anul trecut, iar cele mai multe decese au fost la persoane de peste 70 de ani

Sporul natural, indicatorul care măsoară diferenţa dintre numărul născuţilor vii şi numărul persoanelor decedate, a fost negativ în aprilie 2020.

Sporul natural, indicatorul care măsoară diferenţa dintre numărul născuţilor vii şi numărul persoanelor decedate, a fost negativ în aprilie 2020.

Autor: Georgiana Mihalache

12.06.2020, 09:27 288

În plină pandemie de COVID-19, în luna aprilie, sporul natural a fost unul negativ în comparaţie cu aceeaşi lună din anul trecut, fiind 12.000 de copii născuţi în aprilie 2020 şi peste 21.800 de persoane care au decedat în aceeaşi lună, arată un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).

De asemenea, s-au organizat mai puţine căsătorii şi au fost mai puţine divorţuri în aprilie anul acesta faţă de aceeaşi lună din 2019 în contextul în care evenimentele publice şi private au fost suspendate pe perioadă stării de urgenţă, din martie până la jumătatea lunii mai, pentru a reduce din riscul de infectare de la pacienţii fără simptome.

„Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice încep să devină mai vizibile, prin scăderi uşor mai pronunţate faţă de anul precedent în cazul natalităţii şi printr-un trend uşor crescător în cazul deceselor, la nivelul lunii aprilie“, potrivit INS.

Numărul născuţilor - vii înregistrat în luna aprilie 2020 a fost mai mic cu 3.490 de copii comparativ cu aceeaşi lună din 2019. În acelaşi timp, numărul persoanelor care au decedat în luna aprilie 2020 a fost cu 474 de persoane mai mare faţă de luna aprilie 2019.

Chiar dacă sporul natural, indicatorul care măsoară diferenţa dintre numărul născuţilor vii şi numărul persoanelor decedate, a fost negativ şi în luna aprilie 2019, la minus 5.750 de persoane, în aprilie 2020 aproape s-a dublat diferenţa, la minus 9.714 persoane, mai arată INS.

Majoritatea deceselor – două treimi – s-au înregistrat la persoane de peste 70 de ani, o categorie de vârstă puternic afectată de pandemia de COVID-19. De altfel, din raportările autorităţilor, persoanele în vârstă, care aveau cel puţin o altă afecţiune au fost cel mai afectate de infectarea cu coronavirus, care a amplificat afecţiunile deja existente.

Medicii spun de asemenea că recuperarea şi tratamentul simptomelor de coronavirus au un efect mai întârziat la persoanele în vârstă.

„În luna aprilie 2020, căsătoriile au reprezentat o treime din numărul celor din luna martie 2020, iar divorţurile au reprezentat trei sferturi din numărul de divorţuri înregistrate în luna martie 2020, situaţie cauzată, în principal, de criza sanitară“, mai precizează INS.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO