Profesii

Criza începe să îşi facă simţită prezenţa: Rata şomajului a ajuns la nivelul de acum doi ani, 430.000 de oameni nu au un loc de muncă

Criza începe să îşi facă simţită prezenţa: Rata...

Autor: Roxana Rosu

03.06.2020, 09:45 253

Rata şomajului a crescut în aprilie la 4,8%, faţă de 4,6% în martie, atingând nivelul maxim din septembrie 2017, pe fondul deteriorării climatului din piaţa forţei de muncă, în contextul incidenţei pandemiei şi consecinţelor acestui şoc.

Potrivit datelor INS, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) a urcat la 432.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă ( de la 414.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (355.000 persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi 3,9% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,8% pentru luna aprilie 2020 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 3,0% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2020.

”Prin urmare, în perioada ianuarie-aprilie rata medie a şomajului s-a situat la 4.4%, în creştere cu 0.53 puncte procentuale an/an, evoluţie determinată de incidenţa pandemiei şi implementarea de măsuri pentru contracararea crizei sanitare, cu impact nefavorabil pentru dinamica economiei (ritm sub potenţial în T1 şi scădere în T2)”, a comentat Andrei Rădulescu, director ANaliză Macroeconomică la Banca Transilvania.

În acest context, Banca Transilvania estimează o rată medie anuală a şomajului de 4,6% în intervalul 2020-2022, creşterea din acest an (pe fondul evoluţiei economiei la un ritm sub potenţial) urmând să fie contrabalansată de scăderea din 2021-2022.

”Ne aşteptăm la intrarea economiei interne într-un nou ciclu economic pe termen scurt şi la creşterea gradului de flexibilitate pe piaţa forţei de muncă în trimestrele următoare”. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO