Profesii

Cresc ajutoarele sociale: Indicatorul social de referinţă va creşte anual

Cresc ajutoarele sociale: Indicatorul social de...

Autor: Alexandru Nanu

10.07.2021, 13:47 112447

La sfârşitul lunii iunie deputaţii au adoptat propunerea legislativă care prevede ca valoarea indicatorului social de referinţă se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent.

Mai exact, este vorba de propunere legislativă pentru completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă care a fost adoptată de Camera Deputaţilor în data de 30 iunie cu 295 de voturi pentru, 0 voturi contra şi 0 abţineri.

Indicatorul social de referinţă se foloseşte, în principal, la calcularea indemnizaţiei de şomaj şi a ajutoarelor pentru încălzire.

Dacă propunerea legislativă intră în vigoare, actualizarea ISR se va face începând cu 1 martie 2022.

De asemenea, valoarea anuală a indicatorului social de referinţă este avută în vedere la elaborarea legilor bugetare anual, aşa cum este prevăzut în propunere.

 Valoarea indicatorului social de referinţă este stabilită în prezent la 500 lei, astfel acesta va

Indicatorul social de referinţă este definit în legislaţie drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti - cu excepţia indemnizaţiei de şomaj - suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane.

Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare, trebuie promulgată de şeful statului şi apoi publicată în Monitorul Oficial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO