Profesii

Companiile germane, cei mai mari investitorii din România, solicită Guvernului să implementeze conceptul Kurzarbeit pe piaţa muncii, respectiv timp de muncă redus şi flexibil în companii, astfel încât să se evite concedierile masive

Sebastian Metz, director general AHK Romania

Sebastian Metz, director general AHK Romania

Autor: Cristina Bellu

02.04.2020, 14:05 34104

Investitorii germani din România, reprezentaţi de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), consideră că rambursarea accelerată a TVA, reducerea contribuţiilor salariale, introducerea unui sistem de bonificaţie la plata la termen a taxelor şi impozitelor, condiţii mai bune pentru acordarea indemnizaţiei de 75% a şomajului tehnic şi criterii clare de acordare a acestuia, dar şi implementarea muncii cu timp redus şi flexibil (Kurzarbeit), un concept care dă rezultate bune în Germania, constituie măsuri pe care statul român ar trebui să le aibă în vedere pentru a sprijini şi mai bine companiile în această perioadă şi pentru a evita concedierile masive.

“Munca cu timp redus presupune un parteneriat între angajatori, stat şi salariaţi, cu avantaje pentru toate părţile implicate: salariaţii îşi păstrează contractele de muncă şi pot lucra cu timp redus, angajatorii beneficiază de munca salariaţilor, însă doar în măsura în care aceasta este necesară, iar statul contribuie în multe cazuri cu o sumă care este mai mică decât ajutorul de şomaj pe care l-ar suporta în cazul concedierii şi evită concedierile. În afară de asta, acest concept ar ajuta mai ales firmele mici şi mijlocii să iasă cu bine din această criză”, transmit reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană.

La rândul sâu,  Sebastian Metz, director general AHK Romania consideră oportun şi necesar ca România să se orienteze spre modele aplicate cu succes în alte state membre UE, cum ar fi Germania, în vederea combaterii efectelor actualei pandemii de COVID-19. “În acest sens s-a exprimat ieri şi Comisia Europeană care propune implementarea modelului Kurzarbeit la nivel european”, spune Sebastian Metz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO