Profesii

Cercetătorii de la Universitatea de Vest şi Politehnica din Timişoara au fost premiaţi în cadrul Scopus Awards România

Cercetătorii de la Universitatea de Vest şi Politehnica...

Autor: Simona Tatu

27.10.2017, 09:50 149

Universitatea de Vest din Timişoara a primit aseară premiul pentru excelenţă în colaborarea internaţională oferit de Elsevier, în cadrul premiilor Scopus Awards România. Pe lângă această distinctie, a mai fost acordat şi premiul pentru activitatea cu impact global a cercetătorilor, oferit unui grup de cercetători de la Universitatea Politehnică din Timişoara: Radu Emil Precup, Mircea Bogdan Radac şi Ştefan Preitl, care au dezvoltat lucrări în domeniul inteligenţei artificiale.

În cadrul primei distincţii, au mai fost nominalizate Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi Academia Română. Pentru premiul excelenţa în activitatea cu impact global au fost nominalizate echipe de cercetători care au dezvoltat lucrări în domenii precum controlul şi ingineria sistemelor, inteligenţa artificială şi infinerie mecanică, matematică generală şi aplicată. Premiile Scopus România, eveniment organizat anul acesta la Iaşi, contribuie la recunoaşterea pe plan internaţional a efortului şi energiei investite de cercetătorii şi angajaţii din instituţiile ştiinţifice din România în dezvoltarea societăţii locale şi a comunităţii ştiinţifice globale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO