Caută doar în titlu
Vezi galeria foto
(3 poze)
Profesii

Business MAGAZIN. Meat booking sau Uberul cărnurilor: Familia Mateiţă a creat Obor21, prima cooperativă ţărănească digitală din România, care îţi aduce acasă, în 72 de ore de la sacrificare, carne de la ţară

Obor21, prima cooperativă ţărănească digitală din România, intenţionează să fie prezentă în fiecare oraş din ţară şi să atingă până la sfârşitul anului o cifră de afaceri de 300.000 de euro, de trei ori mai mult decât rezultatul obţinut în primul an de funcţionare a companiei.

Povestea primei cooperative ţărăneşti digitale din România îşi are originea în stilul de viaţă al fondatorilor, care au apreciat dintotdeauna produsele crescute natural, fără efort. Fiind a patra generaţie de orăşeni, Iunia şi Florian Mateiţă au simţit mereu diferenţa între gustul şi textura cărnii, fructelor şi legumelor din curţile ţăranilor prin comparaţie cu ceea ce era disponibil în magazinele din oraş.

În consecinţă, au construit în timp un sistem relaţional prin care, împreună cu mai mulţi prieteni, au cumpărat produse naturale direct din gospodăriile ţărăneşti. Şi-au sacrificat astfel o bună parte din timpul liber, acceptând condiţiile sanitar veterinare de tip „ca la ţară” pentru animale întregi, achitate întotdeauna cash. „Iar toată această poveste cu adulţi responsabili în căutarea hranei sănătoase şi deosebite am transformat-o în conceptul Obor21, în puntea digitală dintre sat şi oraş, în cooperativa ţărănească cu livrare”, spune Florian Mateiţă.

Conceptul de meat booking – rezervarea cărnii înainte de sacrificare – reprezintă o idee cât se poate de nouă în sectorul de food delivery din România. Cofondatorul Obor21 este de părere că, dacă vrei să vezi o piesă bună de teatru sau să prinzi un loc perfect la cinema, te interesezi din timp şi cauţi să obţii cea mai bună ofertă.

„La fel trebuie să fie şi când alegi să mănânci sănătos, să cumperi carne de la ţară în bucăţi mici, vidate, adusă pe circuit sanitar veterinar integral, în maxim 72 de ore de la sacrificare. Mai mult, cu trasabilitate asigurată, eticheta are menţionat satul din care provine animalul”, a adăugat Florian Mateiţă.

În prezent, firma numără direct doar trei angajaţi, fără a lua în calcul echipele celorlalţi parteneri, incluzând aici un abator certificat de Uniunea Europeană, transportul frigorific, persoanele din cadrul depozitului din Bucureşti care se ocupă cu formarea coletelor şi angajaţii companiei care realizează expedierea. De asemenea, dacă luăm în calcul echipa care a dezvoltat platforma, grupurile de marketing, comunicare şi social media, ne putem face o imagine mai clară asupra proiectului Obor21.

Deşi firma a atins o cifră de afaceri de 100.000 de euro în 2020, anul trecut a fost marcat de o serie constantă de provocări, având în vedere că serviciul a fost lansat cu două săptămâni înainte de schimbările comportamentale pe care le-a provocat perioada de carantină din primăvară. Deşi îşi propuseseră un mod diferit de popularizare a conceptului, fondatorii Obor21 au ajuns să conducă până la urmă un business online pur.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.