Profesii

Business Magazin. Ce spun Werner Novak şi Sorin Sfîrlogea, consultanţi agile la Ascendis: Intuiţia este esenţială în leadership iar ea se antrenează odatră cu trecerea timpului

Autor: Ramona Cornea

05.11.2023, 15:47 36

„Question everything” este o expresie care în limba română s-ar traduce cel mai bine în „pune totul la îndoială”, dar când vine vorba despre stilul de leadership, aceasta capătă un sens mai larg: caută, cercetează, învaţă, nu te culca niciodată pe o ureche, nu crede că eşti cel mai bun, învaţă tot timpul, fii tot timpul mai bun pentru ca oamenii tăi şi organizaţia ta să crească.

Cum ar fi să acceptăm că toate modelele care ni se servesc din maculatură, de la consultanţi, de pe internet, de pe eternul LinkedIn poate nu sunt reţete, ci am putea să le privim ca nişte simple prilejuri de a ne pune întrebări?”, a spus Werner Novak, consultant agile la Ascendis, în cadrul evenimentului NowDo: Question Eerything, organizat de compania pe care o reprezintă.

Când ne uităm foarte de sus la organizaţii, vedem trei preocupări esenţiale: încotro mergem, cum ne organizăm pe drum şi cum facem lucrurile efectiv, spune el.

„De ar fi aşa simplu! Realitatea ne arată că sunt organizaţii mai lungi, mai scurte, persoane cheie, roluri complexe şi mai există şi acea interacţiune între indivizi infinită şi foarte greu de controlat.  Un studiu vechi, de prin 1989, atribuit unui consultant japonez, Sidney Yoshida, relevă un model care ne spune că problemele din organizaţii sunt cunoscute în proporţie de 4% la nivel executiv, 9% la mijloc, 74% la liderii de echipe şi de abia linia întâi la nivel de execuţie cunoaşte 100% din probleme”, detaliază Werner Novak.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO