Profesii

Business MAGAZIN. Biroul în vremuri de pandemie. Cum schimbă pandemia viaţa de corporatist

Autor: Ioana Matei

31.05.2020, 09:00 256

Twitter a anunţat săptămâna trecută că angajaţii companiei pot să lucreze de acasă pentru totdeauna, în timp ce angajaţii Google şi Facebook vor adopta regimul de telemuncă până în 2021. Situaţia este una în care se regăsesc angajaţi de peste tot din lume -  indiferent că obişnuiau să meargă la birou în clădirea Chrysler din New York, în Burj Khalifa din Dubai sau în SkyTower din Bucureşti. După două luni de work from home, ne întrebăm cu toţii, indiferent de localizarea geografică: mai avem nevoie de birouri?  Cum vor arăta acestea la întoarcere?

Experienţa ultimelor două luni a oferit un prilej de introspecţie atât la nivel personal, cât şi profesional şi ne-a făcut pe toţi să ne întrebăm „Mai avem nevoie de birou”?, observă Tudor Ionescu, head of advisory & transaction în departamentul office al companiei de consultanţă în imobiliare CBRE România. De altfel, întrebarea referitoare la utilitatea biroului, aşa cum îl ştim, s-a regăsit în gândurile multora dintre noi  – angajaţi, clienţi (fie ei companii gigant sau start-up-uri), dezvoltatori imobiliari, chiar şi jurnalişti (– un articol recent din Financial Times decreta „Sfârşitul erei birourilor moderne”, în contextul în care utilitatea acestora a fost pusă la îndoială de multe dintre companii în această perioadă).

Tudor Ionescu sesizează în baza unui studiu al CBRE Research că deşi am putut accesa date de acasă, am trimis mailuri, am colaborat la proiecte şi am avut conferinţe pe Zoom – ne-au lipsit mai ales interacţiunile cu colegii şi cei care ne înconjurau într-o zi normală de muncă. Potrivit studiului, 43% din cei 1.200 de respondenţi din CEE & SEE au spus că le-a lipsit prânzul cu colegii, 51% au indicat lipsa întâlnirilor fizice, iar 55% au menţionat faptul că le-a lipsit să vadă feţele altor oameni lucrând în jurul lor. „Aşadar, spaţiile de relaxare, zonele comune, bucătăriile amenajate cu multă creativitate în special în piaţa competitivă din IT au un rol social extrem de important căruia acum i se simte lipsa”, răspunde Ionescu, întrebat dacă spaţiile de relaxare gândite de angajatori anterior vor mai avea sens în noua realitate.

Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO