Profesii

Bursa se aliază cu Registrul Comerţului şi o companie de brokeraj într-un proiect pentru stimularea mediului de afaceri

Bursa se aliază cu Registrul Comerţului şi o companie...

Autor: Cristina Bellu

17.05.2017, 12:30 230

Bursa de Valori (BVB) în colaborare cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) şi compania de brokeraj Prime Transaction a demarat un proiect care vizează atragerea antreprenorilor români spre piaţa de capital.

Într-o primă fază, proiectul vizează municipiul Bucureşti şi face parte dintr-un acord de parteneriat general semnat de cele trei instituţii.

"Prin această cooperare, avem şansa de a îmbunătăţi peisajul antreprenorial local din România, precum şi de a ajuta companiile private să crească pentru a-şi atinge întregul potenţial", declară Lucian Anghel, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

La rândul său, Valentina Burdescu, Director General al Registrului Comerţului, apreciază că acest demers vine în întâmpinarea mediului de afaceri prin promovarea unui domeniu cu un potenţial încă neexploatat în România.

Proiectul presupune amplasarea unui stand de informare la sediul ORCTB, care este vizitat zilnic de peste 2.000 de profesionişti. Aceştia vor putea obţine informaţii legate de Bursa de Valori Bucureşti, activitatea sa, precum şi de alternativele de finanţare şi de investiţii oferite de aceasta antreprenorilor şi investitorilor. Un reprezentant al companiei de brokeraj Prime Transaction va fi permanent la locaţie în timpul programului de lucru al Registrului, pentru a oferi asistenţă suplimentară.

"Această cooperare cu ONRC creează şanse noi de a fi mai aproape de antreprenori pentru intermediarii financiari", a declarat Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori Bucureşti.

Registrul Comerţului, Bursa de Valori Bucureşti şi Prime Transaction consideră că o parte esenţială a misiunii lor este să ajute antreprenorii români să prospere şi să se dezvolte. Parteneriatul se bazează pe ideea de a servi acestui scop şi de a promova în continuare creşterea durabilă a mediului economic local.

 "Acest proiect dovedeşte faptul că, atât Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cât şi BVB sunt instituţii care îşi propun să sprijine antreprenorii şi să le ofere informaţiile de care aceştia au nevoie pentru a lua decizii mai bune în activitatea lor", a declarat Ionel Uleia, CEO la Prime Transaction.

În ultimii trei ani, BVB s-a concentrat pe dezvoltarea mediului de afaceri local, bazându-se pe o strânsă colaborare cu antreprenorii, investitorii instituţionali şi individuali şi pe crearea instrumentelor tranzacţionale de înaltă calitate şi a infrastructurii pieţei. Parteneriatele şi colaborarea strânsă cu principalii actori de pe piaţă, atât instituţii publice, cât şi private, se află în centrul tuturor activităţilor BVB.

Semnarea parteneriatului cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Prime Transaction este încă un proiect-cheie al Bursei de Valori Bucureşti, în concordanţă cu strategia BVB faţă de antreprenori şi ce completează alte iniţiative în acest domeniu, desfăşurate în cursul acestui an, cum ar fi Made in Romania sau Bucharest Entrepreneurship Forum.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO