Profesii

Bogdan Badea, CEO eJobs: Anul acesta va exista o presiune mai mare pe bugetele pentru salarii şi vom asista la creşteri salariale în majoritatea domeniilor

Bogdan Badea, CEO eJobs: Anul acesta va exista o presiune...

Autor: Cristina Bellu

05.01.2022, 10:11 287

Piaţa muncii se va stabiliza mai mult anul acesta, companiile se vor reîntoarce la lupta acerbă pentru talente, iar rata de fluctuaţie în echipe va creşte, consideră Bogdan Badea, CEO-ul platformei de recrutare eJobs.

„De asemenea, va exista o presiune şi mai mare pe bugetele pentru salarii şi vom vedea creşteri salariale în majoritatea domeniilor. Totodată, candidaţii vor fi mai selectivi în faţa ofertelor de muncă şi vor îmbrăţişa schimbarea doar dacă oportunitatea profesională le va bifa toate criteriile dorite”, mai spune Bogdan Badea.

El apreciază că instituţiile care vor investi în continuare în brandul de angajator şi vor şti să-l folosească în favoarea lor vor reuşi să iasă câştigătoare din lupta pentru cele mai bune talente.

Anul trecut, românii au aplicat de peste 12,6 milioane de ori la joburi pe eJobs.ro. Numărul candidaturilor depuse este cu 34% mai mare ca în 2019 şi cu 5% mai mare ca în 2020, 2021 fiind şi anul cu cele mai multe aplicări din ultimul deceniu pentru eJobs România.

În acelaşi timp, şi oferta de angajare a fost foarte apropiată de nivelul pieţei din perioada prepandemică: aproape 365.000 de joburi noi au fost scoase la bătaie în 2021, cu doar 5% mai puţine ca în 2019 şi, totodată, cu 22% mai multe ca în 2020.

„Dacă în 2020 am văzut candidaţi nevoiţi să facă schimbări profesionale ca urmare a disponibilizărilor şi a transformărilor impuse de pandemie, în 2021 s-a resimţit puternic faptul că schimbarea jobului a redevenit o alegere şi a încetat să mai fie o constrângere, ca în anul anterior. Am văzut candidaţi mai curajoşi ca oricând, iar asta s-a reflectat în cifre record la nivel de aplicări: 12,6 milioane, cele mai multe din ultimii zece ani”, spune Bogdan Badea.

Potrivit eJobs, domeniile care au atras cele mai multe CV-uri în 2021 au fost Retail, Prestări servicii, Call-center/BPO, IT/Telecom şi Financiar/Banking. Pe de altă parte, cele mai puţine aplicări au ajuns la angajatorii care activează în Industria textilă, Asigurări, Educaţie/Training, dar şi Sport & Wellness.

Cei mai mulţi candidaţi dornici de o schimbare în carieră provin din Capitală, care a atras peste un sfert din aplicări. Totodată, marile centre universitare, precum Cluj, Timişoara şi Braşov, au venit puternic din urmă, cumulând aproape 19% din totalul aplicărilor. De asemenea, interesul candidaţilor pentru joburile în afară rămâne la un nivel minim istoric. Anul trecut, doar 1,3% din totalul aplicărilor au fost pentru poziţiile disponibile în străinătate.

Cei mai activi candidaţi în 2021 au fost cei cu vârste cuprinse între 25-35 de ani. Aceştia au fost urmaţi de cei cu vârste între 18-24 de ani şi  36-45 de ani.

În continuare cea mai mare reticenţă la schimbare există la categoria 45 plus, aceşti candidaţi aflându-se şi în topul celor mai greu angajabili de pe piaţa muncii, potrivit unui studiu realizat de eJobs în 2021.

 
 
 


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO