Profesii

Amenzi de peste 300.000 lei aplicate de ITM Prahova în luna iulie

Amenzi de peste 300.000 lei aplicate de ITM Prahova în...

Autor: Daniel Lazar

10.08.2021, 11:10 101

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat, în luna iulie 2021, acţiuni de control în domeniul relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, în urma cărora s-au aplicat sancţiuni contravenţionale constând în amenzi în valoare totală de 238.000 lei.

În domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat 128 de controale, în urma cărora s-au aplicat sancţiuni contravenţionale constând în amenzi în valoare de 165.000 lei. Totodată, inspectorii de muncă au depistat 6 persoane care prestau muncă nedeclarată şi au sancţionat angajatorii cu amenzi în valoare totală de 120.000 lei.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 102 controale şi s-au aplicat sancţiuni contravenţionale constând în amenzi în valoare de 73.000 de lei. Angajatorii au comunicat către ITM Prahova 22 de evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii.  De asemenea, inspectorii de muncă au dispus oprirea a 6 echipamente de muncă pentru că exista pericol de accidentare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO