Profesii

Alexandru Petrescu, fost ministru al economiei, a preluat conducerea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri

Alexandru Petrescu, fost ministru al economiei, a preluat...

Autor: Cristina Bellu

18.07.2017, 09:56 506

Alexandru Petrescu, fost ministru al economiei şi mediului de afaceri, a preluat conducerea Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), potrivit unui anunţ al instituţiei.

“Consolidarea profitului şi diversificarea produselor de garantare pentru IMM-urile din sectoarele economice cu  potenţial mare de creştere si inovative  vor reprezenta principalele obiective până la sfârsitul acestui an”, spune Alexandru Petrescu.

În acelasi timp, acesta menţionează că instituţia se va concentra pe strategia de repoziţionare  şi recâştigare a încrederii în relaţia cu sistemul bancar, cu accent pe rolul de informare, promovare  şi încurajare a antreprenorilor români pentru a utiliza ca sursă de finanţare a dezvoltării businessului fondurile europene şi creditele bancare.

“Vom continua şi optimiza implementarea programelor guvernamentale de sprijin a IMM-urilor, căutând să reorientăm activitatea Fondului la raţiunea iniţială a existenţei acestuia, aceea de a sprijini IMM-urile în orice stadiu al evoluţiei economice ar fi”, adaugă Alexandru Petrescu.

Fost ministru al Economiei şi Mediului de Afaceri, Alexandru Petrescu are o experienţă managerială de peste 15 ani în companii de top, atât la nivel local cât şi internaţional. A ocupat poziţii de conducere în instituţii financiare de prestigiu în sistemul financiar-bancar din Marea Britanie şi în importante companii româneşti, deţinând până în 2016 funcţia de Director General al C.N. Poşta Română S.A.  

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO