Motivarea CC: Expirarea actelor de identitate nu determină eliminarea persoanelor în cauză din liste

Autor: Liviu Dadacus 22.08.2012

Curtea precizează că numărul de persoane ale căror acte de identitate au expirat nu priveşte solicitarea sa adresată Guvernului, întrucât expirarea actelor de identitate, în sine, nu determină eliminarea persoanelor în cauză de pe listele electorale permanente, conform motivării publicate de Antena 3.

În motivare, Curtea precizează, de asemenea, că legislaţia electorală, în speţă Legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui, nu face nicio distincţie care să permită interpretarea potrivit căreia expirarea actului de identitate atrage eliminarea persoanelor respective de pe liste.

Curtea reţine, pe de altă parte, că doar exercitarea dreptului de vot este condiţionată de prezentarea unui act de identitate valabil, nu însă şi existenţa acestui drept.

Curtea mai arată că sancţiunea prevăzută de lege pentru nesolicitarea eliberării unei noi cărţi de identitate este amenda contravenţională, nu decăderea din dreptul de a vota sau radierea de pe listele electorale permanente.

Potrivit motivării, CC constată că scrisoarea primită de la Guvern nu răspunde solicitării de a se comunica "numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente,a ctualizate până la data de 10 iulie 2012, ci prezintă o serie de date, privitoare la diferite categorii de persoane, care, în cea mai mare parte, nu au legătură cu solicitarea formulată".

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curţii Constituţionale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată.

De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?", iar 943.375 (11.15 %) au răspuns "NU".

Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.

În comunicatul dat publicităţii de Curtea Constituţională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile de şef al statului.