Profitul Genpact România a crescut de cinci ori anul trecut, la peste 6 mil. euro

Autor: Laurentiu Cotu 21.08.2012

Profitul net înregistrat anul trecut de furnizorul de servicii de business şi soluţii tehnologice de tip BPO (Business Process Outsourcing) Genpact România, a ajuns la circa 26,3 mil. lei (6,2 mil. euro), de aproape cinci ori mai mult faţă de nivelul realizat în anul anterior, arată datele financiare publicate de companie.

Totodată, în 2011 Genpact a ajuns în România la un business de aproximativ 221 mil. lei (52 mil. euro), mai mult cu 14% faţă de rezultatele obţinute în anul precedent. Genpact este prima companie de management al proceselor de business intrată în România în anul 2005. Astfel, de la 34 de oameni în anul 2005, Genpact a ajuns la finalul anului trecut la un număr mediu de 1.571 de angajaţi.

Mai mult, în primele patru luni ale acestui an compania a recrutat circa 250 de oameni în centrele din Cluj şi Bucureşti, în special pentru posturi de contabilitate primară şi servicii clienţi, dar şi pe poziţii de middle management şi project management.

La începutul lunii mai, echipa Genpact România număra peste 1.900 de angajaţi, iar planurile companiei sunt de a continua recrutările în acest an. În industria de outsourcing, Genpact se numără printre angajatorii de top din România.

''Piaţa muncii devine din ce în ce mai deschisă, candidaţii fiind interesaţi să lucreze pentru companii în creştere, unde pot să se dezvolte profesional'', au spus reprezentanţii companiei Genpact România.

Conform unor informaţii anterioare furnizate de Genpact, procesul de recrutare în cadrul companiei constă în cinci runde eliminatorii: testarea cunoştinţelor de limbi străine, testul tehnic pentru evaluarea cerinţelor specifice jobului, discuţia cu un reprezentat al departamentului de resurse umane, interviul cu managerul direct (pentru a se evalua modul de adaptare a candidatului în cadrul echipei, în relaţia cu clientul, cerinţele operaţionale şi valoarea adusă echipei), iar la final candidatului îi va fi prezentat modul de lucru.

Pentru poziţia de IT Helpdesk Agent în cadrul furnizorului de soluţii de tip BPO Genpact, spre exemplu, candidatul trebuie să fie absolvent de facultate sau student, să fie fluent în limba germană, dar să ştie şi engleză, să aibă bune abilităţi de comunicare şi de operare pe calculator. Din această poziţie, el va oferi asistenţă tehnică prin telefon sau prin e-mail clienţilor şi va trebui să accepte un program în mai multe schimburi.

Un angajat din outsourcing de pe o poziţie de entry-level câştiga anul trecut, în medie, 1.200 de lei (285 de euro) net pe lună, iar salariul putea creşte până la 1.600 de lei (380 de euro) net pe lună dacămai cunoaşte o limbă străină în afară de engleză (şi creşte progresiv, cu cât e limba mai ''exotică''), potrivit unor informaţii anterioare de la firmele de recrutare. Genpact Europe are activităţi în Ungaria, Polonia, Germania, Olanda, Spania, Marea Britanie şi România (Bucureşti şi Cluj-Napoca) şi un număr total de aproximativ 2.500 de angajaţi.