Grupul Eurolines a branduit 34 de agenţii de turism sub numele TUI Travel Center

Autor: Mirabela Tiron 21.08.2012

Grupul Eurolines, controlat de omul de afaceri Dragoş Anastasiu, a ajuns la 34 de agenţii de turism sub brandul TUI Travel Center, după parteneriatul semnat anul trecut cu touroperatorul german.

"În decurs de trei ani vom ajunge la un număr de 100 de agenţii TUI TravelCenter", potrivit oficialilor companiei.

În ultima lună au fost deschise trei agenţii de turism TUI Travel Center în centre comerciale din Timişoara, Craiova şi Bucureşti.

Grupul Eurolines activează pe două segmente, incoming (aducere de străini în ţară) şi outgoing (trimite români în străinătate). Danubius Travel, compania detinuta de TUI în România şi preluată de grupul Eurolines în septembrie 2011 gestionează activitatea de incoming, iar Touring Europabus Romania, prin reţeaua de agenţii TUI TravelCenter şi Eurolines, coordonează activitatea de outgoing.

Grupul Eurolines a încheiat primul cu o cifră de afaceri de aproximativ 121,7 milioane de lei (circa 27 mil. euro), în creştere cu 47% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Circa 60% din cifra de afaceri a grupului n acesta perioadă o reprezinta activitatea companiei Touring Europabus, firma care deţine reţelele de agenţii de turism Eurolines şi TUI TravelCenter".