Royal Dutch Shell retrage fonduri din băncile europene, din cauza temerilor privind criza euro

Autor: Marius Oncu 06.08.2012

Directorul financiar al grupului, Simon Henry, a declarat pentru publicaţia britanică că Shell îşi reduce expunerea faţă de riscul creditului în economiile lovite puternic de criză şi percepe un preţ mai ridicat pentru a face afaceri cu ţările de la periferia zonei euro.

"A avut loc o schimbare în disponibilitatea noastră de a accepta risc în Europa. Criza ne-a afectat disponibilitatea de a accepta credit", a spus Henry.

Şeful finanţelor gigantului petrolier a afirmat că Royal Dutch Shell preferă să plaseze fonduri de 15 miliarde de dolari în active din afara Europei, precum titluri ale Trezoreriei SUA şi conturi în băncile americane.

Grupul este forţat să păstreze unele sume de bani în Europa pentru a-şi finanţa operaţiunile, dar păstrează cea mai mare parte a lichidităţilor de rezervă în afara zonei euro pentru a evita riscurile macroeconomice tot mai mari, notează The Times.