Stocurile minime de carburanţi vor fi asigurate exclusiv din fondurile companiilor petroliere

Autor: Carol Dan 03.08.2012

"În scopul degrevării bugetului de stat de costurile aferente constituirii stocurilor minime, în anul 2012 obligaţia de constituire a acestora revine exclusiv operatorilor economici în domeniu", se arată în nota de fundamentare a unei hotărâri de guvern elaborată de Ministerul Economiei.

Până în 2010, stocurile erau asigurate în proporţii egale de companiile petroliere şi de Guvern. Din 2010, procentajul contribuţiei companiilor la finanţarea stocurilor a crescut de la 50% la 70%.

România, la fel ca toate statele din blocul comunitar, şi-a asumat faţă de Uniunea Europeană angajamentul de a constitui stocuri minime de ţiţei şi produse petroliere în mod etapizat, pentru o perioadă de zece ani, începând cu anul 2002. Ast fel, 2012 este ultimul an în care România are obligaţia realizării stocurilor.

Cantităţile care trebuie stocate anual se stabilesc pe baza consumului de produse petroliere realizat în anul precedent.

Pentru acest an, Guvernul a stabilit stocul minim de carburnaţi şi produse petroliere la 795.000 de tone, din care 567.000 tone de benzină.