AEP a achiţionat soft-ul pentru depistarea votului multiplu de la referendum, cu 1,9 mil. lei

Autor: Andi Manciu 31.07.2012

AEP precizează, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că pe 30 iulie a finalizat procedura de achiziţie a "serviciilor de arhivare electronică a listelor electorale, extragerea bazei de date textuale şi sistem de gestionare a arhivei electronice generate cu ocazia referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României".

Autoritatea Electorală Permanentă precizează că, dintre cele patru firme care au depus oferte, a fost declarată câştigătoare societatea XOR IT Systems, a cărui ofertă financiară a fost de 1.973.550 lei, fără TVA.

AEP menţionează că suma bugetară alocată achiziţionării soft-ului era de 3.345.000 lei, fără TVA.

"Precizăm, totodată, că transportul listelor electorale se va realiza cu mijloace auto specializate pentru transport de valori, iar întregul proces de arhivare electronică a listelor electorale va fi supravegheat video", precizează comunicatul AEP.