Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Clava Ungureanu 30.07.2012

Justiţia franceză a deschis o anchetă vizându-l pe Dominique Strauss-Kahn în calitate de fost director al FMI, pe baza unor suspiciuni de fraudă privind ştergerea datoriei statului Congo în 2010, în defavoarea unui investitor din Cannes (sud) care a depus plângere în acest sens, scrie AFP. Procedura a fost deschisă pe 25 mai pentru "fals şi uz de fals" şi "falsificare de certificate", a precizat pentru AFP o sursă judiciară vineri, fără să ofere alte detalii cu privire la învinuirile care i se aduc lui Starauss-Kahn.

Candidatul republican la preşedinţia americană Mitt Romeny a subliniat asupra "ameninţării" pe care o reprezintă un Iran dotat cu arme nucleare, în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut duminică, la Ierusalim, cu lideri israelieni, relatează AFP. "Ca şi dumneavoastră, suntem foarte îngrijoraţi cu privire la dezvoltarea capacităţilor nucleare ale Iranului şi considerăm inacceptabil ca Iranul să devină o naţiune dotată cu arma nucleară", a declarat el pentru presă înaintea unei întâlniri cu preşedintele Shimon Peres.