Mircea Mihăilescu, TTS: În trei - patru ani vom lista compania la Bursă. Poate la cea din Viena sau din Frankfurt

Autor: Mirabela Tiron 15.07.2012

În 15 ani a pus bazele unui grup cu zece firme în logistică şi transport fluvial şi feroviar de mărfuri, cu afaceri consolidate de circa 92 mil. euro şi cu un profit brut de 4,2 mil. euro anul trecut. Mircea Mihăilescu, acţionarul majoritar al companiei Transport Trade Services, a evitat până acum ieşirile în presă, fiind un antreprenor foarte discret. Acum se pregăteşte să listeze pe bursă compania fanion a grupului, Transport Trade Services SA.

Mircea Mihăilescu, acţionarul majoritar al companiei Trans­port Trade Services (TTS), în acţionariatul căreia a intrat re­cent divizia de investiţii a Băncii Mondiale printr-o in­ves­tiţie de 12 mil. euro, a dez­văluit atât culisele tran­zac­ţiei, dar şi stra­tegia cu care a reuşit să dezvolte grupul pe care îl conduce.

"În următorii 3-4 ani trebuie să listăm com­pania TTS, aceasta fiind o condiţie impusă de International Finance Corporation (divizia de investiţii a Băncii Mondiale-n. red.). Ne gândim la Bursa din Viena sau la cea din Frankfurt. Va fi o listare prin majorare de capital. Vom scoate la vânzare o participaţie de 30% atunci când va fi un moment favorabil", a declarat Mihăilescu, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru ZF.

Investiţia de tip private equity, de 12 milioa­ne de euro, realizată de IFC prin majorarea cu 10% a capitalului social al TTS, are ca obiect îm­bunătăţirea şi extinderea serviciilor de trans­port şi logistică ale grupului în România, în special a operaţiunilor derulate de-a lungul bazinului dunărean, dar şi extinderea flotei de nave. Potrivit calculelor ZF, în urma ope­ra­ţiunii, IFC va deţine circa 9,09% din acţiunile TTS, firma fanion a lui Mihăi­lescu prin care acesta con­tro­lează mai multe companii impor­tante de transport. Valoarea com­pa­niei TTS se ridică la 133 de milioane de euro.

 

Discuţii începute în 2008

"Discuţii cu IFC pentru majora­rea cu 10% a capitalului am avut încă din 2008, când trebuiau să vină cu 17 mi­lioane de euro. Din cauza crizei nu s-a mai concretizat, iar acum valoarea investi­ţiei a fost mai mică în condiţiile actuale de piaţă", a spus el.

Încă din 2005, TTS a fost în contact cu IFC, când divizia de investiţii a Băncii Mondiale a finanţat cu câteva milioane de euro remoto­ri­zarea şi echiparea a 12 împingătoare de linie ale companiei Navrom.

Înfiinţată în 1996, Transport Trade Services are ca principal obiect de activitate transportul, expediţia mărfurilor pe cale fluvială şi feroviară.

În 2011 firma a finalizat cu o cifră de afaceri de 62 de milioane de euro, cu opt milioane de euro în scădere faţă de anul anterior. Profitul net pe 2010 se ridica la 5,3 mil. euro, conform date­lor raportate la Ministerul de Finanţe. Tot gru­pul TTS format din zece firme a avut anul trecut o cifră de afaceri de circa 92 de milioane de euro, potrivit acţionarului majoritar.

"Investiţiile grupului se vor ridica la 20 de mi­lioane de euro. Vom investi în dezvoltarea flo­tei, vom cumpăra vagoane ruseşti, vom reîntregi cash-flowul companiei", a spus el.

Grupul TTS al omului de afaceri Mircea Mihăilescu este unul dintre cei mai mari opera­tori de transport din România, de pe segmentul de transport integrat fluvial şi feroviar. Grupul ac­ţionează prin intermediul flotei fluviale de­ţinute de compania Navrom şi pe segmentul de transport feroviar prin firma Transfer Inter­national Spedition (TIS).

 

Cum a dezvoltat Mihăilescu un imperiu în transportul de marfă

Mircea Alexandru Mihăilescu, 65 de ani, născut în comunca Chiroiu (judeţul Ialomiţa), de­ţine un pachet de acţiuni de 50,99% din TTS, în timp ce Viorel Ştefan din Mitoc (Botoşani) de­ţine 10,1%, austriacul Peter Hungerbuehler are tot 10%, Stanciu Ion are 14%, restul acţiunilor fiind deţinute de alte persoane, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

El este absolvent al Facultăţii de Comerţ Ex­te­rior din cadrul Academiei de Studii Bucureşti.

"Înainte de-a fonda compania TTS am lucrat la casa de expediţii Romtrans. Am ajuns director general adjunct şi mă ocupam de partea de tran­zit în perioada 1990-1996", îşi aduce el aminte.

Cu experienţa în comerţ internaţional, el a pus bazele companiei TTS în 1996, după ce a renunţat la funcţia pe care o avea la Romtrans.

Antreprenorul a atras clienţi precum ISCOR, furnizorul naţional de minereu/cărbune din Africa de Sud, DBK, firma austriacă ce cum­pără din Ungaria cărbune necesar pentru cocs, Arcelor Mittal, dar şi cu Interagro, Glencore, traderii de cereale Cargill şi Toepfer, dar şi cu compania agricolă Agro Chirnogi.

În 1998 TTS a cumpărat 10% din acţiunile Navrom, scoase la vânzare de stat.

"Nu aveam bani să cumpăr tot pachetul, dar am adunat mai mulţi prieteni din străinătate care au cumpărat restul acţiunilor (statul scosese la vânzare 40% din acţiuni) pe care ulterior le-am preluat de la ei", a spus el.

În acelaşi timp, Mihăilescu îm­pre­ună cu echipa de la condu­ce­rea com­paniei continua cu dez­vol­ta­rea altor afaceri. El a urmărit dez­­vol­tarea pe Dunăre şi nu s-a re­zu­mat doar la a face transport de mar­fă, ci a oferit ser­vicii şi pentru în­­căr­care/des­căr­care marfă, apro­vi­zionare, tot ce ţine de lo­gistică, po­trivit lui. Grupul pe care îl conduce a ajuns la 1.200 de angajaţi.

"Dacă nu eşti prezent în toate direc­ţi­ile nu te dezvolţi. Activăm pe o piaţă con­cu­renţială, unde bătălia este mare. De exem­plu, mi-a trebuit mult timp să îi conving pe aus­tri­eci că suntem o casă de expediţii (...). În afaceri este important să ai business friends".

Mihăilescu spune că deşi s-a confruntat cu di­ficultăţi când a îngheţat Dunărea pe timp de iar­nă sau când nivelul apei a scăzut atât de mult încât nu a mai permis circulaţia navelor, le-a de­pă­şit. Nicio firmă din grupul lui nu s-a aflat în situaţia de-a intra în insolvenţă. Grupul lucrează cu băncile ING, RBS şi Piraeus Bank şi are un sistem de linii de credit ce poate fi accesat în orice moment pentru a evita blocarea afacerilor.

 

"Dacă te aştepţi să facă Guvernul ceva pentru tine trebuie să fii nebun"

Întrebat cum percepe şi cum îi sunt in­flu­en­ţate afacerile de situaţia politică, el a de­cla­rat că "dacă te aştepţi să facă Guvernul ceva pentru tine trebuie să fii nebun, iar eu nu sunt. Îmi este indiferentă politica, nu mă interesează".

"România are o singură şansă şi anume ex­por­turile. Mai durează mult până vom ajunge la nivelul de trai al nemţilor, care consumă ce produc. Jumătate din încasările noastre vin din serviciile oferite clienţilor din străinătate".

Din grupul TTS fac parte CNFR Navrom din Galaţi, care transportă peste 10 milioane de tone de marfă anual (minereu de fier, cărbune, calcar, produse chimice, combustibili) pe rutele Galaţi - Brăila-Hârşova, Cernavodă-Constanţa şi Galaţi-Tulcea-Sulina.

Flota este compusă din 51 de împingătoare şi două remorchere, 400 de barje, macarale, pontoane, elevatoare. Navrom mai furnizează servicii de ma­nevre portuare în porturile Galaţi şi Constan­ţa, reparaţii nave, traversare bac pentru persoane şi mărfuri, transport pasageri între Tulcea şi localităţile din Deltă.

Celelalte firme care fac parte din grup sunt NFR Drobeta, o companie de transport fluvial şi de pasageri, TTS Operator, o firmă specializată în transportul mărfurilor vrac, Canopus Star, operează propriul terminal în manipularea şi depozitarea cerealelor şi furajelor, Trans Europa Port, firmă care îşi desfăşoară activitatea în portul docuri Galaţi unde are un siloz de cereale cu o capacitate de 30.000 de tone. Tot din grup face parte şi Danu Transport Gmbh, o firmă de expediţii specializată în trans­por­tul produselor petroliere şi al mărfurilor usca­te către diverse destinaţii din Rotterdam, Am­ster­dam, Anvers, Constanţa. Pe partea de trans­port feroviar, grupul include firma Transfer In­ter­national Spedition, înfiinţată în 1994 şi care ofe­ră servicii de expediţii şi logistică. Compania are în prezent relaţii contractuale cu peste 300 de par­teneri, atât case de expediţii, cât şi companii de comerţ din întreaga Europă.

 

Ce spune despre

Primele negocieri: Discuţii cu IFC pentru majorarea cu 10% a capitalului am avut încă din 2008, când trebuiau să vină cu 17 milioane de euro. Din cauza crizei nu s-a mai concretizat, iar acum valoarea investiţiei a fost mai mică în condiţiile actuale de piaţă.

Proiectele TTS: Investiţiile grupului se vor ridica la 20 de milioane de euro. Vom investi în dezvoltarea flotei, vom cumpăra vagoane ruseşti, vom reîntregi cash-flowul companiei.

Ce a făcut înainte de TTS: Înainte de-a fonda compania TTS am lucrat la casa de expediţii Romtrans. Am ajuns director general adjunct şi mă ocupam de partea de tranzit în perioada 1990-1996.

Primele acţiuni cumpărate la Navrom: Nu aveam bani să cumpăr tot pachetul, dar am adunat mai mulţi prieteni din străinătate care au cumpărat restul acţiunilor (statul scosese la vânzare 40% din acţiuni) pe care ulterior le-am preluat de la ei.

Şansa României: România are o singură şansă şi anume exporturile. Mai durează mult până vom ajunge la nivelul de trai al nemţilor, care consumă ce produc. Jumătate din încasările noastre vin din serviciile oferite clienţilor din străinătate.