Bacalaureat 2012, rezultatul contestaţiilor: Promovabilitatea în judeţul Braşov a crescut cu 1,37 la sută

Autori: Mona Hera , Mihaela Gradinaru 13.07.2012

Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat în judeţul Braşov, în urma soluţionării contestaţiilor, indică o promovabilitate de 51,16 la sută, cu o creştere de 1,37 de procente, după recorectarea lucrărilor 58 de elevi obţinând medii de promovare, transmite corespondentul MEDIAFAX.



Potrivit şefului Inspectoratului Judeţean Şcolar Braşov, Dorel Agache, în urma contestaţiilor promovabilitatea a crescut de la 49,8 la sută la 51,16 la sută.

Din cele 999 de contestaţii depuse, 256 au fost admise, 210 dintre acestea primind o notă mai mare, iar 46 au primit o notă mai mică, potrivit sursei citate.

"În urma contestaţiilor, 58 de alevi au promovat examenul şi nu sunt elevi care au picat. Cele mai multe lucrări au primit punctaj de până într-un punct, cea mai mare majorare fiind de 1,5 puncte", a declarat Agache pentru corespondentul MEDIAFAX.

Cele mai multe contestaţii, respectiv 333, au fost la Limba română, 299 de contestaţii au fost la Matematică, 98 la Biologie, 68 la Geografie, 48 la Istorie.

Anul trecut, în judeţul Braşov după soluţionarea celor 1.729 de contestaţii promovabilitatea la examenul de bacalaureat a crescut cu 1,1%, de la 45,89% la 46,99%, 58 de elevi reuşind să promoveze examenul, iar 5 au picat în urma micşorării notelor.

La examenul de bacalaureat din acest an au participat aproximativ 4.000 de elevi din judeţul Braşov, dintre care circa 2.800 sunt absolvenţi din acest an.
La Braşov a fost o singură medie de zece, obţinută de eleva Melek Kaftar de la Colegiul Naţional "Andrei Şaguna" din Braşov.

Printre liceele care au obţinut medii foarte bune se mai numără Colegiul Naţional "Dr. Ioan Meşotă" din Braşov, unde doar doi elevi nu au promovat examenul şi Colegiul de Informatică "Grigore Moisil", unde nouă elevi au picat bacalaureatul.