Băncile asociate cu manipularea LIBOR ar putea plăti amenzi şi despăgubiri de 22 miliarde de dolari

Autor: Vlad Popescu 13.07.2012

Raportul, descris chiar de autorii lui drept "simplist", pleacă de la prezumpţia că 11 instituţii financiare internaţionale vor fi sancţionate, asemenea Barclays, cu câte o amendă echivalentă cu 456 milioane de dolari.

Barclays a fost sancţionată de către autorităţile din Marea Britanie şi Statele Unite cu o amendă de 290 milioane lire sterline (456 milioane de dolari) pentru manipularea indicelui LIBOR (London Interbank Offered Rate), în funcţie de care se calculează dobânzile unor active de credit în valoare de 360.000 miliarde de dolari, de la derivate financiare complexe la împrumuturi către companii şi credite ipotecare.

Calculul exclude potenţialele sancţiuni care ar putea rezulta din investigaţiile autorităţilor pentru concurenţă din Statele Unite şi Uniunea Europeană, care ar putea rezulta în noi amenzi substanţiale.

Comisia Europeană verifică dacă băncile au participat la activităţi de tip cartel pentru manipularea indicelui LIBOR, precum şi a EURIBOR şi TIBOR, alte măsurători similare pentru dobânzi în diverse valute. CE poate pedepsi companiile vinovate de implicarea în astfel de activităţi cu amenzi de până la 10% din cifra de afaceri din cel mai recent an fiscal încheiat.

Analiza Morgan Stanley este cea mai detaliată până în prezent privind potenţialele consecinţe ale scandalului internaţional legat de manipularea dobânzilor de pe piaţa interbancară.