CJUE: Un stat UE poate limita comisioanele bancare percepute de creditor

Ziarul Financiar 12.07.2012

Hotărârea CJUE a fost emisă ca urmare a unei solicitări primite de la Judecătoria Călăraşi pe rolul căreia se află un litigiu între Volksbank România şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - comisariatul Judeţean Călăraşi (ANPC), a informat, joi, Ministerul Afacerilor Europene.

Conform reglementărilor UE, "un stat membru poate să impună instituţiilor de credit obligaţii în ceea ce priveşte tipurile de comisioane pe care le pot percepe în cadrul unor contracte de credit de consum", consideră CJUE. Prin urmare, OUG 50/2010, care limitează numărul şi tipurile comisioanelor pe care băncile le pot percepe în contractele cu consumatorii nu încalcă legislaţia UE.

Hotărârea pronunţată la 12 iulie 2012 de CJUE este obligatorie pentru Judecătoria Călăraşi în soluţionarea litigiului dintre Volksbank şi ANPC şi, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă similară.

România a transpus în legislaţia sa internă Directiva 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, OUG 50/2010, care a intrat în vigoare la 22 iunie 2010. Potrivit ordonanţei, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalităţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Banca Volksbank România a menţinut „comisionul de risc” în contractele de credit garantate cu ipotecă şi după intrarea în vigoare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Contractele încheiate de Volksbank România cu clienţii săi prevedeau că împrumutatul datora băncii “un comisiona de risc “ egal cu 0,2 % din soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toată perioada creditului. Din această cauză, banca a fost sancţionată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - comisariatul Judeţean Călăraşi (ANPC).

În această situaţie, banca s-a adresat Judecătoriei Călăraşi, solicitând anularea sancţiunii. Volksbank a susţinut că unele dintre dispoziţiile ordonanţei ar fi fost contrare directivei.

Prin urmare, instanţa din Călăraşi a solicitat CJUE să precizeze domeniul de aplicare al Directivei 2008/48/CE.

Prin hotărârea sa din 12 iulie 2012, CJUE a stabilit că un stat membru poate prevedea aplicarea actului normativ naţional care transpune Directiva 2008/48/CE unor contracte de credit (precum cel garantat cu ipotecă) care nu intră în sfera de aplicare a directivei. Prin urmare, reglementarea contractelor de credit ipotecar prin OUG 50/2010 nu aduce atingere dreptului UE.

Un stat membru poate aplica actul normativ naţional care transpune directiva şi contractelor de credit ipotecare precum cele din speţă, care sunt în curs de derulare la data intrării sale în vigoare, mai spune CJUE.

Nici Directiva 2008/48/CE, nici prevederile Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene referitoare la libertatea de circulaţie a serviciilor şi libertatea de circulaţie a capitalurilor "nu se opun ca un stat membru să impună instituţiilor de credit obligaţii, care nu sunt prevăzute de directiva menţionată, în ceea ce priveşte tipurile de comisioane pe care le pot percepe în cadrul unor contracte de credit de consum". Aşadar, OUG 50/2010 limitează, cu respectarea dreptului UE, numărul şi tipurile comisioanelor pe care băncile le pot percepe în contractele cu consumatorii.

Directiva 2008/48/CE nu se opune reglementărilor naţionale în materie de credite de consum, care permit consumatorilor să se adreseze direct ANPC cu plângeri legate de încălcarea drepturilor acestora, fără să existe o obligaţie de a recurge în prealabil la procedurile de soluţionare extrajudiciară prevăzute de legislaţia naţională. Prin urmare, dreptul UE permite ca ANPC să aplice sancţiuni băncilor în urma sesizărilor primite din partea consumatorilor.

Observaţiile Guvernului României transmise de Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-au înscris în linia de interpretare a Directivei 2008/48/CE statuată prin hotărârea CJUE în cauza C-6012/10.