Ştiri pe scurt din Europa de Est
Naftogaz, compania naţională de petrol şi gaze din Ucraina, a semnat un acord de împrumut de două miliarde de dolari cu Gazprombank, divizia bancară a gigantului energetic rus Gazprom, scrie Kyiv Post. Împrumutul are o maturitate de şapte ani, iar costul aferent liniei de creditare se va ridica la 1,540 miliarde dolari. Naftogaz va utiliza fondurile pentru plata gazelor naturale ruseşti. La sfârşitul anului trecut, Gazprombank, a treia bancă din Rusia ca mărime, a creditat compania ucraineană cu 550 milioane dolari pentru ca aceasta să achite importul de gaze naturale din ţara vecină. Naftogaz este cel mai mare producător şi distribuitor de petrol şi gaze din Ucraina şi deţine monopolul pe transportul şi depozitarea în subteran a gazelor naturale.
Bulgaria a anunţat privatizarea celei mai mari uzine de armament militar din ţară, VMZ Sopot, scrie Novinite. Procesul de privatizare se va încheia peste 165 de zile, timp în care statul trebuie să achite toate datoriile companiei, inclusiv salariile neplătite. Cei 3.700 de angajaţi ai uzinei trebuie să primească salarii în valoare de 1,5 milioane de leva (767.000 euro). În termen de 30 de zile vor fi stabiliţi participanţii la licitaţie, iar agenţia de stat pentru securitate naţională şi serviciile speciale vor începe inspecţiile. Peste trei luni, uzina va fi achiziţionată de un investitor strategic din aceeaşi sferă de producţie. VMZ Sopot produce rachete antitanc dirijate şi nedirijate, rachete aeriene nedirijate, muniţie de artilerie şi focoase. Situaţia financiară a uzinei a început să se înrăutăţească în urmă cu câţiva ani.