Afacerile clujenilor de la Fortech au crescut cu 50% în S1, până la 3 milioane de euro

Autor: Laurentiu Cotu 08.07.2012

Furnizorul de software în regim de outsourcing Fortech din Cluj-Napoca, controlat în principal de Călin Văduva, a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de aproape 3 mil. euro, mai mult cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În prezent, compania mizează până la finalul anului pe o creştere de circa 55% a afacerilor faţă de anul trecut, chiar dacă iniţial prognozele clujenilor pentru 2012 vizau un avans de 15% a vânzărilor faţă de 2011. Fortech a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproximativ 4 mil. euro, în creştere cu 50% faţă de anul anterior.

"Cererea pentru serviciile noastre de dezvoltare software şi testare este în continuă creştere. Din păcate, problema forţei de muncă specializate în România persistă, fiind nevoiţi şi în acest an să refuzăm o parte din clienţi", a declarat pentru ZF Transilvania Călin Văduva, managing director al Fortech. Oficialii companiei spun că piaţa serviciilor de IT este corelată cu evoluţia globală a economiei. Fortech lucrează exclusiv pe export, în principal pentru clienţi din Germania şi SUA, dar şi pentru alte pieţe precum Austria, Elveţia, Anglia, Suedia sau Spania.

"Serviciile oferite de noi depind în mare măsură de evoluţia economiei globale, de aceea, este greu să faci o predicţie referitoare la evoluţia pieţei. 90% din business provine din Germania şi SUA, ceea ce ne conferă, totuşi, o stabilitate crescută în actualul context economic global", a spus Văduva. Clujenii colaborează în prezent cu aproximativ 30 de clienţi. Fortech oferă servicii de IT (arhitectură, dezvoltare software, testare, consultanţă) pentru diverşi clienţi din industria auto, retail, dar şi din alte domenii. Momentan compania are 5 locaţii în Cluj-Napoca, 2 dintre ele fiind deschise în ultimele 12 luni. Fortech şi-a bugetat pentru acest an un program de investiţii de 1,5-2 mil. euro pentru extindere şi dezvoltare.