Svenon Investments a cumpărat 25% din acţiunile Inscut cu 3 milioane de lei

Autor: Adrian Cojocar 08.07.2012

Compania grecească de construcţii Aktor a achiziţionat recent prin intermediul vehiculului Svenon Investments Limited din Cipru un pachet de 25% din acţiunile firmei de construcţii Inscut Bucureşti (INBW). Tranzacţiile s-au derulat pe piaţa de negociere (deal - n.red.) şi s-au ridicat la 3 milioane de lei. În urma achiziţiei, Svenon Investments Limited, care deţinea anterior 67% din acţiunile Inscut, a ajuns în prezent să controleze 92% din titlurile companiei de construcţii. Vânzătorii au fost două vehicule de investiţii din Cipru, respectiv Konditor Consultants Limited şi Kesdal Ventures Limited, care deţineau anterior 13,32% şi respectiv 12,45% din acţiunile Inscut. Kesdal Ventures face parte tot din grupul Aktor, în timp ce Konditor Consultants nu a fost concertat cu grupul grecesc la momentul în care acesta a intrat în acţionariatul Inscut, la finele anului 2007. Tranzacţiile recente s-au derulat la un preţ de 9 lei/unitate, nivel care evaluează compania de construcţii la 11,7 mil. lei (2,6 mil. euro).