Londra riscă să piardă statutul de prim centru financiar mondial, din cauza scandalurilor

Autor: Anca Dumitrescu 06.07.2012

În ultimul an, JPMorgan Chase a anunţat pierderi din tranzacţii de cel puţin 2 miliarde de dolari, UBS a fost acuzată de o fraudă de 2,3 miliarde de dolari, iar Barclays şi multe alte bănci au fost acuzate de manipularea dobânzii interbancare LIBOR.

Aceste scandaluri îşi pun amprenta pe centrul financiar londonez, unde anul trecut au fost concediaţi mai mulţi angajaţi în sectorul financiar decât în oricare altă ţară, economia britanică fiind afectată de prima dublă recesiune după anii '70.

"Mi se strânge inima de câte ori este un scandal, iar autorii sunt din Londra, chiar dacă nu este întotdeauna responsabilitatea Marii Britanii. Există un efect asupra reputaţiei Marii Britanii şi întăreşte opinia că şi după toate scuzele mai sunt multe de făcut", a declarat Sharon Bowles, preşedintă a comitetului pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European.

Londra, cel mai important centru financiar mondial, potrivit companiei de cercetare Z/Yen Group, a fost locul unde American International Group şi Lehman Brothers au efectuat tranzacţii care au contribuit la prăbuşirea lor financiară.

În această săptămână, directorul general al Barclays, Robert Diamond, cel mai reputat bancar londonez, a fost nevoit să demisioneze în urma scandalului legat de dobânda LIBOR, care afectează şi oficiali ai Băncii Angliei şi ai guvernului britanic.

Pericolul pentru City of London este acela că Europa se pregăteşte să creeze o autoritate bancară proprie, care ar putea exclude Marea Britanie sau să dezavantajeze companiile din City. Mai mult, pe plan local, industria financiară începe să piardă din sprijinul politic, dar şi cel al populaţiei.

Baza a circa 250 de bănci străine, Londra este cel mai mare centru mondial pentru tranzacţii valutare şi credite bancare transfrontaliere, aici fiind tranzacţionate zilnic instrumente derivate de 1.400 de miliarde de dolari, potrivit Băncii pentru Reglemente Internaţionale.

Serviciile financiare au cea mai mare pondere în exporturile Marii Britanii şi au o contribuţie de 12% la veniturile fiscale ale ţării.