Opinie Dan Pascariu: BNR nu face daruri

Am hotărât să fac o pauză de la serialul "BANKINGUL NU E AŞA DE SIMPLU CUM CRED UNII !" pentru a comenta pe marginea unor articole recente, apărute în ZF, cu privire la finanţarea băncilor comerciale de către BNR. Mi-a atras atenţia în mod special articolul directorului editorial al ZF intitulat "BNR a început să finanţeze atât creditele cu buletinul, cât şi fuga băncilor străine" (n.red. - puteţi citi articolul pe www.zf.ro/opinii).

În articolul amintit autorul spune că "BNR a ajuns să finanţeze cu toată forţa şi cu mii (?!) de miliarde de lei sectorul bancar local şi mai ales băncile care aparţin grupurilor financiare internaţionale din Grecia, Austria, Franţa, Olanda sau Marea Britanie" şi că "de fapt BNR finanţează creditele neperformante" ale băncilor comerciale. În plus, într-un articol anterior din ZF se acreditează ideea că "BNR devine o «bancă-mamă surogat» pentru băncile româneşti cu capital străin".

Întrucât este greu de crezut că BNR va comenta în vreun fel cele de mai sus - sau dacă o va face, va fi în limbajul specific, deliberat ambiguu, al băncilor centrale ("BNR-speak") -, cred că sunt necesare câteva clarificări pentru a înlătura eventualele confuzii:

1. Fără îndoială că titlul articolului dlui Hostiuc, atunci când vorbeşte de "credite cu buletinul" şi de "fuga băncilor străine", trebuie interpretat ca o figură de stil. Totuşi, trebuie reamintit că băncile n-au acordat niciodată "credite cu buletinul", acesta fiind doar un slogan publicitar al unui retailer. De fapt, nici măcar retailerul respectiv n-a acordat credite numai cu buletinul, ci a cerut o serie de alte documente. În ceea ce priveşte "fuga băncilor străine", este evident că nici nu poate fi vorba de aşa ceva, ci doar de o reajustare a expunerilor la noile costuri de refinanţare, la schimbările în reglementări şi la oportunităţile oferite de economia românească.

2. Sistemul bancar din România este extrem de eterogen, cu diferenţe majore de acţionariat, dimensiuni, strategie şi rezultate, iar punerea tuturor băncilor "în aceeaşi oală" este o greşeală conceptuală.

3. Creditele neperformante ale băncilor comerciale nu sunt finanţate de BNR nici direct, nici indirect. Ele sunt provizionate şi acoperite fie din profit, fie din recapitalizări impuse acţionarilor de către BNR. Atunci când o bancă ajunge la capital negativ ("negative equity"), iar acţionarii nu mai pot s-o sprijine, BNR n-are altă soluţie decât s-o declare insolventă şi să apeleze la instituţia "băncii-punte". Deocamdată nu a fost şi nu e cazul.

4. Deşi, la ultima licitaţie repo BNR a împrumutat 11 bănci comerciale, pentru o săptămână, cu 13,8 miliarde lei (circa 3 miliarde euro), BNR ţine "captive" rezerve minime obligatorii, care aparţin băncilor comerciale, în valoare de circa 9 miliarde euro. În plus, prin facilitatea de depozit băncile comerciale plasează la BNR surplusul de lichiditate care în luna mai (nu există date mai recente) era estimat la circa 14 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, putem spune că BNR a finanţat 11 bănci comerciale utilizând o mică parte din rezervele şi depozitele sistemului bancar comercial. Mai mult, BNR a făcut şi un profit, întrucât le plăteşte băncilor o dobândă de maximum 1% la rezerve şi 1,25 la facilitatea de depozit şi percepe 5,25% la operaţiunile de repo. Totuşi, nu profitul este scopul operaţiunilor repo, iar BNR recurge la acest instrument şi nu la reducerea rezervelor, pentru că lichiditatea este distribuită în mod inegal în sistem. Până la urmă, o va face, dar aşa cum a anunţat, cu multă grijă, pentru a nu crea alte dezechilibre.

5. În timpuri normale, într-o economie funcţională, băncile comerciale îşi acoperă nevoile temporare de lichiditate prin linii de credite interbancare. De la debutul crizei, nici timpurile nu mai sunt normale şi nici economia total funcţională. Piaţa interbancară s-a micşorat şi s-a fragmentat. Nu numai la noi, ci peste tot în lume. Nu mai există încredere între bănci şi unele dintre ele suferă mai tare, fiind nevoite să apeleze la liniile de finanţare ale băncilor centrale.

6. Peste tot în lume, băncile centrale au, printre altele, şi rolul de împrumutător de ultimă instanţă ("lender of last resort"), iar BNR nu face excepţie. BNR face în mic ceea ce face BCE la scară mare pentru băncile din zona euro, cu excepţia faptului că BNR o face pe termen foarte scurt (până la o săptămână), în timp ce BCE şi alte bănci centrale acordă finanţări şi pe termen mediu (până la trei ani).

7. Cu toate că nu vom şti niciodată care sunt băncile împrumutate, putem face un exerciţiu de logică pentru a le identifica. În primul rând, pot fi băncile "orfane" de mamă sau cu mame "sterpe" (din partea de jos a clasamentului). În al doilea rând, pot fi cele două bănci cu raport între credite şi depozite de peste 200% (din prima parte a clasamentului). Şi nu în ultimul rând, cele trei bănci cu capital autohton, care au achiziţionat masiv titluri de stat, pe care le finanţează acum prin operaţiuni repo cu BNR, realizând şi un profit (media dobânzilor la titluri este, probabil, undeva la 5,7%).

Rămâne totuşi o întrebare validă: cine finanţează economia? În timpuri normale, într-o ţară normală, economia este finanţată din trei surse principale: investiţiile directe (autohtone sau străine), sistemul bancar şi piaţa de capital. Din păcate, piaţa de capital n-a reprezentat nici înainte de criză o sursă interesantă pentru companiile româneşti. Acum, nici atât. Investiţiile directe au scăzut continuu, în lipsă de oportunităţi. Singurul care a continuat să finanţeze economia în timp de criză, chiar într-un ritm mai ridicat decât creşterea PIB, a fost sistemul bancar.

Dar nici măcar sistemul bancar - nemaivorbind de investiţiile directe - nu va creşte gradul de finanţare al unei economii cu o cerere internă şi externă scăzută, cu o infra­structură precară, într-o ţară condusă de oameni preocupaţi mai degrabă de gâlcevi politicianiste decât de problematica economică şi de continuarea reformelor.