O piaţă tot mai mică: doar 12 bănci şi firme de brokeraj se pot lăuda că încasează comisioane de peste 1.000 de euro pe zi din tranzacţii cu acţiuni

Autor: Andrei Chirileasa 01.07.2012

Swiss Capital rămâne cea mai mare firmă de brokeraj de pe bursă după primele şase luni ale anului, cu un rulaj de aproape două miliarde de lei pe piaţa de acţiuni, iar topul este completat de aceleaşi nume cunoscute (ING Bank, UniCredit CA Ib Securities, BT Securities, Raiffeisen Capital&Investment, BCR, Broker).

ING a ocupat primul loc în topul lunii iunie, cu tranzacţii de 538 mil. lei, după ce a intermediat oferta de preluare derulată de elveţienii de la Ameropa Holding la Azomureş, în valoare de 241 mil. lei.

Cu excepţia unor astfel de schimbări, determinate de tranzacţii punctuale de valori foarte mari, topul brokerilor nu mai surprinde pe nimeni. Aceleaşi 15-20 de firme de brokeraj şi bănci se bat pentru primele locuri, în timp ce altele 40 operează aproape în anonimat şi abia reuşesc să tranzacţioneze 1-2 milioane de euro pe lună, insuficient ca să-şi acopere cheltuielile. Dintre acestea, aproape în fiecare lună mai dispare câte una, iar cele care rămân rezistă doar datorită faptului că au un acţionar puternic în spate, care are interesul să le mai susţină, sau mai au acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe care pot să le vândă ca să-şi acopere cheltuielile.

Pentru cei care rezistă pe piaţă doar în speranţa că viitorul va arăta mai bine perspectivele nu sunt deloc favorabile. În primul semestru valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe piaţa principală a BVB şi de pe RASDAQ a scăzut cu 23% faţă de primele şase luni ale lui 2011, la 4,47 mld. lei (circa un miliard de euro). Tranzacţiile au fost mai mici cu 5% chiar şi faţă de semestrul al doilea al anului trecut.

Astfel, firmele de brokeraj se bat pentru o piaţă tot mai mică, iar principala armă a lor a fost în ultimii ani reducerea comisioanelor. Astfel, majoritatea firmelor de pe piaţă au ajuns în situaţia în care nu încasează nici măcar 1.000 de euro pe zi din comisioane.

Luând în calcul un comision mediu de 0,3% pe tranzacţie, o firmă de brokeraj ar trebui să ruleze minimum 330.000 de euro pe zi sau 7 milioane de euro (circa 31 mil. lei) pe lună pentru a încasa în medie 1.000 de euro pe zi. În luna iunie, doar zece firme de brokeraj au intermediat tranzacţii cu acţiuni de peste 31 mil. lei, iar în primele şase luni ale anului doar 12 bănci şi firme de brokeraj au avut rulaje medii lunare peste acest nivel.

Pentru a compensa reducerea puternică a veniturilor din tranzacţii cu acţiuni, unele firme de brokeraj s-au orientat către alte segmente, cum ar fi tranzacţiile cu acţiuni pe pieţele internaţionale sau tranzacţii cu CFD-uri pe acţiuni străine. Pe bursă, unul dintre cele mai pupulare segmente este în ultima perioadă cel al produselor structurate, unde rulajele au ajuns la 3-4 milioane de lei pe zi. Acest segment este dominat de cinci intermediari care fac 75% din piaţă (BCR, Carpatica, Harinvest, Broker şi BT Securities).

Pe segmentul obligaţiunilor şi titlurilor de stat cei mai activi intermediari sunt BRD şi IFB Finwest, dar tranzacţiile cu aceste titluri sunt destul de rare şi în general de valori mari, iar comisioanele sunt mult mai mici decât pe piaţa de acţiuni.