Perioada de „penitenţă“ s-a încheiat. Mihoc revine pe ecranele de tranzacţionare prin preluarea trezoreriei Volksbank

Autor: Cristian Hostiuc 28.06.2012

Bogdan Mihoc, unul din cei mai cunoscuţi dealeri din piaţă, s-a reîntors în sistemul bancar după patru ani de "penitenţă", preluând poziţia de director al trezoreriei Volksbank, conform unor surse din piaţă.

Bogdan Mihoc, 39 de ani, a fost până în toamna anului 2008 şeful trezoreriei UniCredit Ţiriac Bank, dar a căzut victimă a luptei dintre BNR şi piaţă în atacul speculativ asupra leului din septembrie - octombrie 2008.

Alături de Lucian Isar, actualul ministru al mediului de afaceri şi fostul şef al trezoreriei Bancpost în 2008, Mihoc a plătit cu poziţia acel atac speculativ pentru că a ieşit din "front". În urma discuţiilor de atunci în spatele uşilor închise între BNR şi şefii UniCredit Ţiriac Bank, Mihoc a plecat. Iniţial a fost recrutat de omul de afaceri George Copos pentru a-i administra trezoreria grupului, dar colaborarea dintre cei doi nu a avut viaţă lungă.

În ultimul an au fost discuţii pentru reintrarea lui Mihoc în sistemul bancar, ceea ce s-a şi produs.

El preia trezoreria celei de-a şaptea bănci din sistem, care se luptă de trei ani cu creditele neperformante din sectorul imobiliar. Înainte de criză Volksbank, parte a unui grup austriac, ajunsese pe locul trei în sistemul bancar românesc după BCR şi BRD.

Izbucnirea crizei financiare şi apoi a crizei economice, care a dus la căderea pieţei imobiliare, a adus Volksbank în postura de a cere acţionarului să vină cu bani de acasă. În ultimii trei ani finanţările trimise de la Viena la Bucureşti atât prin majorări de capital, cât şi prin linii de împrumut au depăşit 400 de milioane de euro. BNR a solicitat schimbarea conducerii Volksbank de la Bucureşti, ceea ce s-a şi întâmplat.

Bogdan Mihoc, considerat unul dintre cei mai buni dealeri din sistemul bancar, a fost unul dintre copiii de suflet ai lui Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank.

Mihoc, absolvent al Facultăţii de Cibernetică din cadrul ASE, şi-a început cariera în 1995 la Banca Bucureşti (actuala Alpha Bank), unde Pascariu era preşedinte. Ulterior, Mihoc a mers după Pascariu la Bank Austria în anul 2000, care ulterior s-a transformat în HVB şi mai apoi, prin preluare, în UniCredit Ţiriac Bank.

Volksbank România nu a dorit să comenteze această informaţie, iar Bogdan Mihoc nu a putut fi contactat.