Corpul de control al ministrului de Interne a constatat carenţe sistemice la Direcţia Arme a IGPR

Ziarul Financiar 28.06.2012

Corpul de control al ministrului de Interne a constatat, în cadrul anchetei privind procedura dobândirii armei letale de către poliţistul Gheorghe Vlădan, deficienţe cauzate, în principal, de carenţe sistemice, "implementate şi menţinute" în 2010 de către Direcţia Arme din IGPR.

Nicio persoană nu poate fi sancţionată disciplinar întrucât, potrivit legii, ar fi trebuit să se aplice în maxim 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a solicitat, în 18 aprilie 2012, Corpului de control al Ministrului Administraţiei şi Internelor, efectuarea unui control la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase (SAESP), care să aibă ca obiectiv modul de autorizare pentru a procura, deţine purta şi folosi armă letală de apărare şi pază şi muniţie aferentă pentru funcţionari publici cu statut special (poliţişti), în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010, anul în care Gheorghe Vlădan a obţinut permisul de armă.

Astfel, în 15 mai 2012, Raportul Corpului de control al ministrului a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pentru a se clarifica dacă agentul şef Gheorghe Vlădan - cel care în 5 martie şi-a ucis soţia, o colegă a acesteia şi a rănit alte şase persoane într-un atac armat în complexul Perla, din Capitală - a obţinut legal în 2010 permisul de armă letală.

"Cu prilejul controlului tematic s-a constatat că la nivelul DGPMB-SAESP nu s-au respectat prevederile art. 15 alin. 1 lit. f, alin. 2 şi art. 17 alin. 1 din Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, precum şi prevederile art. 5 alin. 1 lit. d, g şi h şi alin. 6 din HG 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 295/2004, deoarece în 60 de dosare controlate nu au fost identificate documente din care să rezulte că au fost efectuate verificări şi că solicitanţii nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor şi că aceştia au depus certificat de cazier judiciar, iar în 63 de dosare în care au fost trimise autorizaţii de procurare a armelor letale, adeverinţele eliberate de unităţile unde sunt încadraţi poliţiştii nu conţin date din care să rezulte că aceştia sunt apţi din punct de vedere psihologic şi al cunoştinţelor de specialitate pentru a purta şi folosi arme letale. De asemenea, în patru dosare, cererile de eliberare a autorizaţiilor de procurare a armei au fost emise după depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut de lege, iar într-o situaţie autorizaţia de procurare a armei a fost emisă cu o valabilitate mai mare, decât cea prevăzută de lege", se consemnează în raport.

Principalele deficienţe, reliefate cu ocazia controlului tematic efectuat la Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul DGPMB, sunt cauzate în principal de carenţele sistemice, implementate şi menţinute de Direcţia Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), notează documentul remis Parchetului.

Concret, la nivelul direcţiei de profil s-a elaborat Procedura PRO-P/DAEST06 din 9 noiembrie 2009 privind activitatea de autorizare a persoanelor fizice pentru procurarea, deţinerea, portul, folosirea şi înstrăinarea armelor letale cu destinaţia "apărare şi pază", insuficient ancorată, în baza şi executarea legii, respectiv a Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi a HG 130/2005 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii.

Potrivit raportului, din interpretarea normelor legale, comparativ cu recomandările şi regulile impuse de Procedura PRO-P/DAEST06 din 9 noiembrie 2009 privind activitatea de autorizare a persoanelor fizice pentru procurarea, deţinerea, portul, folosirea şi înstrăinarea armelor letale cu destinaţia "apărare şi pază" s-a observat că procedura fără temei şi în mod nejustificat, nu reglementează normativ cadrul instituit în art. 5 alin. 6 din HG 130/2005 privind Normele metodologice de aplicare a Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, prin care se derogă de la prevederile art. 5 alin. 1 lit. c, e şi f pentru "persoana care este dotată cu armă de serviciu letală poate face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 15 alin. 1 lit. e şi g din Lege prin prezentarea unei adeverinţe eliberate de angajator sau, în cazul sportivilor şi profesorilor de tir ori biatlon, eliberată de clubul din care fac parte, prin care se certifică că solicitantul a fost examinat din punct de vedere medical, psihologic şi al cunoştinţelor de specialitate şi că a fost declarat apt să poarte şi să folosească arme letale".

Astfel, procedura de lucru impune ca documente pentru eliberarea autorizaţiei de procurare a armei să fie următoarele: cerere tip, model anexa nr. 1; actul de identitate al solicitantului (original şi copie); două fotografii color cu dimensiunea 4x5 cm; adeverinţă care atestă faptul că solicitantul are calitatea prevăzută la art. 14 alin. 2 lit. a din Legea 295/2004, eliberată cu cel mult şase luni înainte de depunerea cererii, de către structura resurse umane din cadrul instituţiei unde activează solicitantul; dovada achitării taxelor pentru autorizare, prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi o adeverinţă eliberată de angajator din care să rezulte că solicitantul a fost examinat din punct de vedere medical, psihologic şi al cunoştinţelor de specialitate şi că a fost declarat apt să poarte şi să folosească arme letale, în condiţiile în care art. 15 alin. 1, lit. f, h şi i, din Legea 295/2004 şi art. 5 alin. 1, lit. d, din secţiunea 1 a HG 130/2005, reglementează condiţiile de acordare autorizaţiei de procurare a armelor letale, după cum urmează: nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor informaţiilor existente la organele competente; nu au săvârşit vreuna dintre contravenţiile pentru care legea prevede revocarea dreptului de procurare, deţinere sau, în caz, port şi folosire a armelor; nu au pierdut anterior arme letale din motive imputabile lor, procurate în condiţiile prezentei legi şi certificatul de cazier judiciar.

"În considerarea aspectelor prezentate, procedura instituită la nivel naţional de Direcţia Arme Explozivi Substanţe Periculoase din IGPR nu întruneşte condiţiile unui instrument util de lucru, elaborat în baza şi executarea legii, şi a unui document de natură a crea, pe de o parte, un cadru favorizant pentru categoria poliţiştilor/cadre militare şi, pe de altă parte, confuzie/nelămurire în rândul personalului care este obligat să respecte/aplice această procedură", arată Parchetul, în rezoluţia prin care a dispus neînceperea urmăririi penale pentru neglijenţă în serviciu faţă de trei poliţişti, investigaţi după ce Gheorghe Vlădan a deschis focul în complexul Perla.

Controlul a mai evidenţiat şi alte aspecte, cum ar fi neînfiinţarea până la acest moment a Autorităţii naţionale pentru omologarea armelor şi muniţiilor, astfel cum a fost prevăzut în art. 4, alin. 1, din Legea 295/2004.

Ca măsuri, în raport de deficienţele constatate s-a stabilit că nu se pot dispune măsuri cu caracter disciplinar, în cauză fiind incidente prevederile art. 59 alin. 9 din Legea 360/2002 privind statutul poliţistului şi ale art. 61 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor, potrivit cărora sancţiunea disciplinară se aplică în maxim 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei, cu precizarea că perioada supusă controlului a fost anul 2010.

Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie a decis neînceperea urmăririi penale pentru neglijenţă în serviciu faţă de chestorul de poliţie Niculae Marinescu, director general adjunct al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, comisarul şef Ion Zlotea, şeful Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase din cadrul DGPMB şi faţă de agentul şef principal Rdau Nae, din cadrul aceleiaşi instituţii.

La Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Arme Explozivi Substanţe Periculoase, sub nr. 128091/30 noiembrie 2010 a fost înregistrată cererea agentului şef Gheorghe Vlădan privind autorizarea pentru a procura, deţine, purta şi folosi armă letală, pentru apărare şi pază, lucrarea fiind repartizată de comisarul şef Ion Zlotea şeful serviciului, agentului şef de poliţie Radu Nae.

Vlădan a depus şi adeverinţa nr. 165663/12 noiembrie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală Logistică, adeverinţa medicală nr. 721/25 noiembrie 2010 emisă de Centrul medical de diagnostic şi tratament ambulatoriu Bucureşti, copii xerox după cartea de identitate, factură fiscală privind procurarea unei cutii de arme şi chitanţa ce atestă achitarea taxelor legale.

Astfel, în 3 decembrie 2010 agentul şef Radu Nae a întocmit un raport (cu numărul 128091), semnat de şeful serviciului, comisar şef Ion Zlotea, şi aprobat, pentru directorul general al DGPMB, de comisarul şef Niculae Marinescu, prin care s-a propus autorizarea lui Gheorghe Vlădan "pentru a procura, deţine, purta şi folosi armă de apărare şi pază şi muniţie aferentă, precum şi înscrierea armei în permisul tip B".

Autorizarea de procurare armă şi muniţie - persoane fizice a fost emisă în 14 decembrie 2010, fiind semnată de comisar şef Zlotea, iar pistolul marca Glock 19 Seria PSE 558, calibru 9x19, a fost achiziţionat de agentul şef Vlădan în 15 decembrie 2010.

Investigaţiile Parchetului, alături de raportul Corpului de control al ministrului de Interne, au relevat o serie de carenţe, însă nu se pot dispune măsuri întrucât faptele s-au înregistrat în 2010, iar termenul de cercetare a expirat la un an de la comiterea lor.

Parchetul a dispus ca permisul de armă aparţinând agentului şef de poliţie Gheorghe Vlădan să fie trimis la unitatea emitentă, care urmează să ia măsurile legale ce se impun.

Vlădan Gheorghe, angajat la Policlinica Ministerului de Interne, a fost arestat în 6 martie, fiind acuzat de omor calificat şi deosebit de grav şi tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, după ce a împuşcat mortal două persoane şi a rănit alte şase, într-un coafor din complexul Perla.

Acesta a tras 11 gloanţe cu un pistol Glock de nouă milimetri cu încărcător de 19, ucigându-le pe soţia sa şi pe casiera de la coafor şi rănind alte şase persoane.

Poliţistul Gheorghe Vlădan lucra ca şofer la Centrul medical de diagnostic şi tratament Dr. N. Kretzulescu - Policlinica Ministerului Administraţiei şi Internelor, anterior el fiind angajat ca şofer la MAI şi putând obţine permis de armă.

În 1 martie, Florina Vlădan l-a reclamat pe soţul său la Secţia 14 Poliţie, pentru comportament agresiv.

Anterior, Gheorghe Vlădan a fost reclamat de câteva ori de vecini, iar lumea l-ar fi cunoscut ca un bărbat recalcitrant, ceea ce impunea o verificare mai atentă a cazului.

Gheorghe Vlădan se afla în proces de divorţ cu soţia sa, Florina.Vlădan şi-a ucis nevasta cu două zile înainte de termenul de divorţ.

El a fost deferit justiţiei în 26 aprilie 2012, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru 9 iulie la Tribunalul Bucureşti.